Stăpână salcie, îmi spune,
De-ai adunat în ochii tăi
Toţi nuferii pictaţi pe lume,
Ce ai făcut astăzi cu ei?

Mi-ai dăruit şi mie unul,
L-am aşezat pe infinit,
I-am dat un nume cum niciunul
N-a fost atât de mult iubit!

E-adevărat că într-o noapte
A vrut să vină să mi-l ia
O stea ce dănţuia în şoapte
Chiar peste-mpărăţia ta?

Tu frământai tăceri cu sete,
Privirile-ţi urcau spre cer,
Iar steaua încerca să-mbete
Tot universul de mister.

Eram plecată-n miazănoapte,
Aveam o cină de trecut,
Prea bună salcie, se poate
Să spui că nu m-ai cunoscut?

În tine-am pus nectar şi miere,
Din scorburi mi-am făcut brăţări,
Le-am prins în suflet cu plăcere,
De ce îmi ceri şi alte dări?

Mai ştii c-am stat în sfori legată
Tot căutând în alb ceva?!
Speram să plece steaua-ndată
Dar tot mai sus ea strălucea…

Nimic sub soare nu e sigur,
Mi-am zis, cu gându-ntr-un ecou,
Dar deodat-un nufăr singur
Se arătă pe chipul meu.

Avea în ochi o zi senină
Iar albul - plin de-nţepături;
Străină salcie, porţi vină
C-am ciugulit firimituri?!

Tu ştii, pe lacrima din mine,
Stă scris cu litere de jar:
Nu poți găsi între ruine
Lumina dintr-al vieţii far!

Vizualizări: 206

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe Mai 9, 2015 la 7:15pm

Mulțumesc, Melania!

Cu drag,

Comentariu publicat de gina zaharia pe Mai 8, 2015 la 9:50pm

Iris, lumina aceea sunt prietenii mei, și tu știi asta! Așadar, există!!!

Drag și mulțumiri,

Comentariu publicat de gina zaharia pe Mai 7, 2015 la 7:25pm

Mulțumesc, Camelia! Un nufăr de seară, pentru tine, cu drag!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Mai 7, 2015 la 7:24pm

Corina, mulțumesc pentru trecerea prin tabloul meu!

Drag,

Comentariu publicat de gina zaharia pe Mai 7, 2015 la 7:24pm

Alexandru, mulțumesc! Literele de jar cred că se văd cel mai bine, nu-i așa? :)

Comentariu publicat de gina zaharia pe Mai 7, 2015 la 7:23pm

Urechea sufletului... ce frumos ai spus, Ana! Câte ecouri nu poposesc aici, spre odihnă!

Mulțumesc!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Mai 7, 2015 la 7:22pm

Mulțumesc pentru sugestie, da Coza! La penultima strofă mă voi gândi. Probabil voi schimba și înțepături:)

Drag,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Mai 7, 2015 la 1:53pm

Tu ştii, pe lacrima din mine, 
Stă scris cu litere de jar: 
Nu poți găsi între ruine 
Lumina dintr-al vieţii far! Așa este! Frumos spus!

Comentariu publicat de Corina Militaru pe Mai 7, 2015 la 10:53am

Minunat, Gina! Deosebit de încântată! :)

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Mai 7, 2015 la 7:52am

Și mie  mi-a plăcut în mod deosebit ultima strofă!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 40 minute în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog petale a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 1 oră în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog petale a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 1 oră în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog petale a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog în Săptămâna Mare a lui Floare Arbore
cu 9 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Silogism de primăvară a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 9 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog florile de soc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog florile de soc (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 10 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 11 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Jeler Eleonora Maria este acum prieten cu Ioan Muntean şi Vasilisia Lazăr
cu 13 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog se scutură o primăvară peste noi a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog se scutură o primăvară peste noi a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Blestem de iubire a utilizatorului Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 16 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor