Stâlp, nu alta

[Ion Lazăr da Coza]

 

Clepcea!

 

Când te-o boteza gura lumii

intri în istorie și gata

e un fel de cognomologie pe dos

– hai c-am zis-o –

adică nu numele determină comportamentul

ci comportamentul determină porecla căpătată

(nu-i așa că explicația-i faină ca fainoșagu’

în pateu)

 

la dou’-ș-opt de ani deveneai problema

de căpătâi a babelor cărunte

înainte de toacă duse la biserică

de se-ntreabă ele

șu-șu-șu șu-șu-șu

pe la ulucile dinspre drum

oare poate

la celelalte uluci

ălea dinspre vecini

dă ca sigură știrea

că flăcău’ nu poate

așa că mamă-sa lu’ Clepcea

după lungi căutări

l-a pețit într-un sat cu statut incert

(și asta-i bună – asta cu statutul incert)

fata

nu zic nu

era frumoasă

frumoasă dar căutată

atât de căutată că dimineața

el

a vrut s-o alunge

că de astea gata lărgite

duzini

duzini întregi găsea și-n satu’ lui

ultimul cuvânt însă l-a avut mătura de grajd

mânuită avan de aceeași grijulie mamă

trecută prin ciur și veșcă

mieeere

parcă dăduse de miere-n stup nou din

lemn de tisă în câşlegi

în post

în toată primăvara

dimineața și seara

da’ vlaga nu și-a pierdut-o nuuu la prășit

și-a luat postata și dă-i dă-i și dă-i dă-i

tânăra nevastă

mai un hi-hi-hi mai un he-he-he cu zilierele

muieri deh

degeaba mi se apăsa el pe sapă

că puterea exemplului

nu funcționa

(mai că-mi vine să spun că și asta

cu puterea exemplului

e bună)

– Dați și din mâini nu numa’ din gură

nu mai răbdă săracu’

gândindu-se la banii bănișorii lui

ce-aveau să zboare

din buzunar

la chindie

femeile aproape că-l prinseseră

din urmă cât ai ofta de două ori

ori cât te-ai șterge de sudoare o dată

– Măi Nicușor

așa-l chema de fapt pe Clepcea

(vedeți că și cognomologia funcționează)

ajută-mă

– Nu!

răspunse ăsta ’nainte ca fimei-sa să-nchidă

buzele dulci-acrișoare

ca de măceșe

– Da?... Mai pupi tu la noapte?!...

o… oo… ooo… oooo…

s-a-nvârtoșat omu’ nostru

atins la sentiment

– Pup, fa, pup! Îți arăt eu că pup!? Pup!!

hotărî el și-și văzură mai departe de prășit

dar lățindu-și puțin postata către nevastă-sa.

                              din ciclul: La Ghizunie

[Chris]

Ce taree! :)))

e un fel de cognomologie pe dos

– hai c-am zis-o –

da, ai cam zis-o :)))

Bre Clepceo, vrând-nevrând lăţişi postata! :)))

[Gabriela Grădinariu]

Clepcea, poreclă, caracterizare şi sursă de expresivitate. Şi-n alte texte am remarcat folosirea acestui izvor de culoare a universului rural.

Cât despre final, în hohote!

[Sofia Sincă]

Dacă poezia ar fi un obiect l-aş mângâia uşor... să nu-i strivesc vreo literă.

În legile lui, satul întruneşte tot soiul de caractere, inedite sau obişnuite. Asta ţi-ai propus să scoţi în evidenţă în aceste texte.

Nicuşor, cu mentalitatea lui de a lua doar nevastă ''nelărgită'' şi de a se ţine băţos, tocmai invers i se dovedeşte şi nimereşte sub talpa muierii cu buze dulci-acrişoare.

Textele îţi ies fantastic de cuceritoare, nu atât prin sinceritate, cât prin deznodământul plin de umor. Dar şi prin regionalisme şi de ce nu, ''prin puterea exemplului''. :))

adică nu numele determină comportamentul - aici chiar nu ai găsit altceva?

Aceeaşi admiraţie deosebită!

Sofy