Spre Muntele Viu

[Florica Munteanu-Cuc]

         Spre Muntele Viu

Căzuse bolnavă în toamnă pădurea.

Întâia seară era, de Brumar,

Trecuse pe-acolo în grabă securea

Și vântul cânta pe un galben amar...

Bătăi de aripi se aud mai aproape,

Sunt păsări cu pui mai răzleți - și-i târziu. 

Nici urmă de stele râzând peste ape,

Nici rază de lună pe-un cer fumuriu.

O clipă se-aude un murmur în noapte -

E doar un drumeț apărut de curând, 

E singur pe drum și se duce departe - 

Spre Muntele Viu se îndreaptă cântând.

Pe cerul deschis se arată  în turmă 

Un nor de cenușă sub aspre sclipiri.

Vibrează pădurea!Privește în urmă 

Și gându-i tresare de reci năluciri.

Dar cântă. Și cântu-i răzbate în noapte, 

Îl poartă și frunze pe foșnet de vânt,

Îl poartă în susur și curgeri de ape,

Și nimeni s-asculte, doar cer și pământ...

Dar luna ascunsă i-aude chemarea, 

Cu cearcăne-albastre se-arată pe cer,

Ușor atingând cu o rază și zarea,

Un blând licărit de sărut pasager.

Pe umbre de ramuri se leagănă cerul

Și cuiburi rănite de-atâtea plecări. 

Pribeag altădată, iubind efemerul, 

El merge spre casă pe-aceleași cărări.

Dar vai, de pădurea de toamnă bolnavă 

Departe i-e casa și drumu-i pustiu, 

De-odihnă nu-i timp, să ajungă degrabă

Pe drumul ce-l suie pe Muntele Viu!

Se-oprește o clipă, în drum, să asculte

Bătaia de aripi din arborii gri -

De abur fantasme se-adună cu sute, 

Fiori reci de gheață îl trec, fără-a ști 

Ce umbre din fum  îl pândesc, în tăcere...

Cu pași măsurați, între noapte și zi,

Pășește grăbit peste crengi în cădere -

Și grabnic din  febra pădurii ieși   

Spre Muntele Viu, cu luceferi pe stâncă, 

Topiți în albastru, de veghe-n tării, 

Cu dorul în piept, c-o durere adâncă 

Ce-l poartă spre casă, în ceasuri pustii...

 

[Florica Munteanu-Cuc]

   Vă mulțumesc , domnule Ion Lazăr da Coza, pentru popas și cuvânt!

[Ion Lazăr da Coza]

Discursul poetic e cam lung, dar plăcut.

da Coza

[Florica Munteanu-Cuc]

    Mulțumesc cu mult drag , Valeria Merca! Sunt fericită să am aprecierea dvs., înseamnă enorm pentru mine! Întreg cuvântul de apreciere a poeziilor mele din partea dv. mi-a încântat sufletul și mi-a recalibrat încrederea că pot mai mult, așa cum a remarcat cu mult tact pedagogic și Sofia Sincă, fapt care m-a pus pe treabă, indiferent de problemele care mă apasă! Vă sunt profund recunoscătoare!

Cu mult drag,

Flori

[Florica Munteanu-Cuc]

    Vă mulțumesc cu drag, Gabriel Cristea! Sunt onorată și bucuroasă foarte de cuvântul dvs. de apreciere!

[Valeria Merca]

Nu am văzut postarea inițială. Frumos! M-a impresionat acest poem, curgerea versurilor, modul de concepere a textului și mesajul poetic transmis. 

Am citit cu drag

[Gabriel Cristea]

Apreciere pentru imaginile fantastice și curgerea populară!

[Florica Munteanu-Cuc]

   Mulțumesc mult, Sofi, cu mult drag! Cuvintele tale îmi sunt deosebit de prețioase și mult -ajutătoare, îmi sporesc nădejdea și încrederea că va fi bine, așa să mă ajute și să ne ajute Dumnezeu!

[Sofia Sincă]

OOOO! Of!

Dumnezeu să te ajute, Dumnezeu să-ți dea putere să duci! Nu e o formă care să nu se rezolve. Multă încredere și tărie îți trebuie. Te rog să nu cedezi!

[Florica Munteanu-Cuc]

    Așa e, aveți dreptate cu de-urile, nici nu realizam ce anume mă deranja sonor! Am să modific, vă mulțumesc din toată inima! Tare mă bucur pentru tot ce-mi spuneți! Eu lupt acum cu cancerul de sân și mă ajută enorm, pe toate planurile, să mă ocup măcar puțin de versurile mele, îmi înalță și îmi curăță mintea și sufletul de gânduri negre! 

Cu drag,

Flori

[Sofia Sincă]

Căzuse bolnavă de toamnă pădurea.

Era într-o seară de-ntâi de Brumar,

Trecuse pe-acolo în grabă securea

Și vântul cânta de un galben amar...

eu aș zice:

Căzuse bolnavă în toamnă pădurea.

Întâia seară era, de Brumar,

Trecuse pe-acolo în grabă securea

Și vântul cânta pe un galben amar... - astfel se reduc cei mulți de-uri și se reface, oarecum, ritmul mai corect.

Doar aici am încercat. Eu nu scriu poezie. Eu scriu proză, dar citesc foarte multă poezie și o simt...

Sofi, cu drag.