Se răsucesc strămoșii în pământ

[gabriel cristea]

Prin cimitir rotesc albaștri zmei
și lumânările în vânt se zbat;
Însingurate-s recile alei,
iar paznicii piroane-n toacă bat.

Toți popii s-au ascuns, în timp vâscos,
sub poarta grea a sfântului altar;
Pun lacăte pe chipul lui Christos,
călcând pre moarte-n ritmul militar.

Trag clopote sunând grele tăceri
de funia profundei aritmii;
Vând florile frumoasei primăveri
pe ordonanțe-aduse din pustii.

Sub vechiul timp al cerului cu nori
se răsucesc strămoșii în pământ;
Și scurmă lent cocoșii cântători
prin umbra grea al tristului mormânt.

[Rădița Răpeanu]

Credinta vs Ordonante Politice, comunismul democratic vs genocidul libertãtii îngrãdite! Felicitãri, empatizez

[gabriel cristea]

Mulțumesc tuturor pentru aprecieri și comentarii! 

[Mihaela Popa]

reverență!

[Vasilisia Lazăr]

Apăsătoare versuri, apăsătoare stare! Biata primăvară! A trecut neobservată de nimeni, a înflorit pentru nimeni. Și bietele morminte! Cât sunt de singure! Și bisericile! Bine totuși că-s preoții înăuntru și nu au lacătele puse definitiv. Trist și dureros.

[Valeria Merca]

Cu marea plăcere/ durere a lecturii!

Admirație!

[Sofia Sincă]

Versuri de actualitate, puternic elegiace. Și pe drept cuvânt. Ne zbatem ca fluturii pentru un pic de lumină. Ea, însă, încă nu se întrezărește.

O poezie profundă, cu prozodie corectă, cu mesaj clar și vibrații lirice.

Admirație,

Sofi