scrumirea înfloririlor de-o clipă

[LUMINITA SCOTNOTIS]

creta de os desenează

pe toate drumurile soarelui

umbra pe care cresc solzii apelor

 

când mai deschid cate-o aripă

morţile se îmbulzesc

ca la o ceremonia a icoanelor

visu-mi atârnă zdrobit de izbelişte

şi ploile locului ticăie în pereţii nopţilor

Jumătăţi triste de timpuri

înserând rugul gleznei

în acorduri de priviri deşarte

 

pe toate înfloririle închise

scrumul tace

iar pe umerii resuscitării

modestia mai îmblânzeşte-o clipă

de infinit poticnită

şi ce răstigmnire măreaţă

în nevăzul orbului ar conta

când întunericul tolănit pe pupilă

ascunde chipul cerului

într-o singură culoare

 

în adormirile mele

mâinile-mi scrijelesc teama

până în lombricalul convingerii

 

la aşezarea umbrelor

pete de lumină adulmecă paşii

spre un altfel de drum al soarelui

când izbânzile îşi decorează eroii

zborurile închid zările în urme

iar creta de os îmi conturează hăul

în formă de suflet

cu iz de briză fosforescentă

 

morţile

întorcându-mi spatele

mă iartă

pentru încă o planetă

pe care să-mi supun dările

 

[Sofia Sincă]

Un tablou sumbru de început de lume, născut din rămăşiţe.

Haosul - o noţiune abstractă seduce lumina transformând totul în glacial... noroc cu câteva pete de lumină care va naşte din nou orizontul.

Filosofie sufletească, cea care trece prin stări aproape morbide.

Admiraţie pentru puterea ta creativă.

Sofy