scrisoare de dragoste

[petrut dan]

ninge atât de frumos încât s-a făcut drum de sănii
precum un copil care învață să-și țină capul și abia începe
să meargă
niciun lucru pe care îl descopăr nu-mi pare mai bun
decât puterile mele

oamenii care au fost o vreme singuri sunt greu
de iubit
iar
dreptul de mamă îl are numai dragostea
ce mi-a lipsit din timpul netimpului
lichidul amniotic ar fi trebuit să-mi țină de cald
și de restul lucrurilor pe care le-am văzut întâi

inclusiv lumina zilei

pe care o ascund în memoria primei treziri
și nu îndrăznesc
mai mult de teama pierderii echilibrului
să-i spun camerei în care ploaia de câte ori intră
mă face să-mi țin respirația
lasă-mă să visez

cafeaua pe care o fierb cu rugăciuni să mă țină gazul
miroase cum miros hainele tale atunci când reușesc să te conving
de absurdul unui refuz din care nu au de câștigat
nici dumnezeu nici diavolul

nu au mai trecut pe aici

de vină este aglomerația de sărbători
pentru mine anul nou înseamnă bucuria
vânzătorilor care înțeleg iarna
gândurile despre dragostea ta îmi consumă mercurul precum petrolul
din lampă

în ultima vreme mama întreabă de tine
i-am spus că faci cu mine ca și cu ea

aștept ziua de naștere
ce mult trebuie să iubesc ploaia
pe acoperiș dacă alung somnul și dimineața mă găsește
cu privirea spre ușă așteptând să te întorci și să-mi ții trupul

așa cum doar oamenii se pot avea unul pe altul

 

[petrut dan]

Maria, și tu te numeri printre cei care scriu și rezonează foarte frumos, o dovadă este finalul acestui comentariu pe care și l-ar dori oricine și pentru care îți mulțumesc, cu prietenie și drag! 

[chindea maria elena]

Dragostea între „timpul netimpului” și „lichidul amniotic”, între veșnicire și efemer, toate elementele picturale prin care creezi relațiile și interacțiunile tale cu acest miracol, mă duce cu gândul la picturile lui Octavio Ocampo, pe care-l ador. Poate că privit printr-o anume prismă întreaga dimensiune e un pântec și noi primim în lichidul amniotic hrană și stimuli feluriți dinspre un „afară” necunoscut și misterios cercând să înțelegem ce ni se-ntâmplă, să dezlegăm cumva taina plasei de curcubeie ce ne-mbrățișează supusă și tiranică cu afecte de diverse sonorități. Poemele tale, Dane, dincolo de profunzimea lor, pentru mine cel puțin, sunt o combinație stranie de simfonii picturale, sau picturi simfonice. Așa le simt eu, dincolo de ceea ce e în luminile rampei, vibrația paroxistică este a culiselor! Nu pot să spun - „mi-a plăcut”, spun m-a stăpânit! Și nu mă-npotrivesc. 

[Monica Pester]

Am stat mult în cumpăna sa-mi scot intelepciunea pe masa ( hihihi ) !

În mod evident, aî dreptate, Dañe ! E o copilarîeEu însă mă bucur 

și de poeme si de comentarîi,aproape în aceeași măsură.

Mulțumesc pentru raspuns

Șeara rodnica  !

[Vasilisia Lazăr]

Foarte bun răspunsul tău, Dan. Apoi eu nu pot comenta în acest mod decât dacă mi place foarte mult un text. Comentariul vine firesc.

[petrut dan]

Monica, ideea nu este rea, dar în situația asta cei care comentează ar avea o presiune în plus, plus că lipsa timpului ar face din sugestia ta ceva doar așa la nivel de deziderat! Având în vedere că cei care comentează sunt cam aceiași și o fac și ei cum/când pot și în măsura condițiilor personale, nu cred că vor fi prea mulți care să îmbrățișeze ideea! A, că ai observat poate faptul că la unele comentarii, de ex, eu răspund mai pe larg este și normal, la  comentarii ca cele ale domnului Cicu sau Lisiei, ca să dau numai două exemple nu poți răspunde cu un simplu mulțumesc! Deși, uneori e mai bine pentru tine dacă zici doar atât!)) Sper că înțelegi de ce! Și pe urmă ce s-ar întâmpla ca eu să comentez în pagina lui Alex ceea ce i-ai comentat tu și ceea ce mi-a transmis mie poemul lui, cred că s-ar face un fel de aglomerare din care nimeni nu ar mai ști cine pe cine și de ce comentează. și în cazul în care sunt 10 comentarii cu răspunsurile aferente  la care s-ar adăuga încă zece comentarii ale comentarilor și reacțiile posibile săracul Alex  nu ar avea decât să zică, văzând ce se întâmplă în pagina lui '' bună ziua v-am dat, belea mi-am căpătat'' Și ce te faci ca în cazul meu când comentariul Lisiei este, poate, mai frumos decât poezia ce aș înțelege eu să văd mai multe reacții la comentariul ei decât la textul meu??!! Păi nu-mi iau jucăriile și plec??!!  Ba fii sigură! Dacă tu ai simțit acum, de ex, să apreciezi ceea ce a scris Lisia, este ușor de înțeles și foarte bine, poți să evidențiezi valoarea reacției, dar ca să facem o practică din asta nu cred că ar fi nici benefic, nici potrivit! Părerea mea!))

[Monica Pester]

Cineva, la un moment dat, a propus aici, să zicem, interacțiuni între cei care comentează. Să commentăm comment-uri. Nu știu dacă am mai întâlnit undeva așa ceva dar ar fi o premieră originală.

De multe ori, observația fină, atenția cu care se studiază un text, înțelegerea mesajului transmis de poet, disecția la sânge, transpunerea și adăugarea tuturor cunoștințelor din  psihologie umană, cultură lirică, artistică, generală

sau altcum, alteori doar intuiția profundă, izvorâtă din pasiunea pentru artă și experiența îndelungată, fac, cum bine a spus Poetul Petruț să se ridice stacheta comment-ului la nivelul poemului respectiv.

N-ar fi cinstit să dau nume, scriu aici adevărați oameni de cultură pe care personal îi admir total. 

Poate încercarea ar avea o șansă de a diversifica activitatea cenaclului, mărind 

și numărul membrilor dar și ideea de challange între membri.

Este doar o idee, iertare dacă am depășit vreo limită.

Eu îmi știu valoarea, îmi știu locul și sunt mândră că mă aflu printre voi.

[petrut dan]

Lisia, ce comentariu minunat, nu greșesc dacă îl apreciez de aceeași valoare cu textul! Nu știu dacă, de-a lungul vremii,  am mai avut parte de comentarii atât de poetice și frumos argumentate în același timp, și, crede-mă, m-au comentat foarte mulți oameni de artă și critici, dar parcă la nimeni nu am găsit întrepătrunderea asta atât de naturală și perfectă  între liricul exprimării și argumentul poetic! Plus farmecul/frumosul întregului! Adevărat, în viață, în orice domeniu, nu contează de la câți primești aprecieri singurul lucru care contează este de la cine! Tu ești unul dintre acei oameni calificați și de dorit de oricine pentru asta! My lady, cu drag!)

[petrut dan]

Vă mulțumesc domnule Corneliu Neagu, cu stimă!

[petrut dan]

Doamna Floare Arbore, vă mulțumesc, cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Inepuizabil și profund, original și inconfundabil. În fiecare zi, poezia ta mă uimește. Și, slavă Domnului, am citit destulă poezie la viața mea. Și destui autori. Cel puțin poezia de dragoste (care predomină în lirica ta) este nesfârșită și unică. Nu se poate confunda. Dragostea nu e doar un sentiment pasager, ci o forță vitală care dă viață și sens existenței. Transcende realitatea fizică și atinge sufletul. Oferă o perspectivă profundă și spirituală asupra naturii umane și a conexiunilor dintre oameni.

Cât de frumos spui:

dreptul de mamă îl are numai dragostea
ce mi-a lipsit din timpul netimpului
lichidul amniotic ar fi trebuit să-mi țină de cald
și de restul lucrurilor pe care le-am văzut întâi
inclusiv lumina zilei

sau:

în ultima vreme mama întreabă de tine
i-am spus că faci cu mine ca și cu ea

Nu de puține ori, în poemele tale, mama apare alături de iubită. Pășești prin universul metafizic călcând pe un drum cu două benzi, având la braț mama și iubita. O bandă de drum este albă, pe partea căreia stă veşnica mamă, iar cealaltă bandă e verde, pe care păşeşte veşnica iubită. Aflat între mamă și iubită, îndeplinești rolul devenirii. Nimic nu se pierde, doar se transmite dintr-o parte în cealaltă.

Poate că pentru unii poeți există lucruri mult mai importante decât femeia şi iubirea, dar, fără ele, celelalte lucruri nu au valoare. Poezia nu poate exista fără femeie, și nici invers. Dar puțini sunt poeții care știu s-o scrie în așa fel încât să nu cadă în vulgaritate, în retorică sau platonism. Trebuie ceva mai mult decât simpla tehnicitate a unei descrieri pentru a pătrunde ceea ce a rămas neexplorat din sentimentul iubirii. Iar acel „ceva mai mult” tu îl ai. Deții arta de a te ridica deasupra tuturor clişeelor.

Finalul poemului de mai sus este de-o frumusețe și de-o profunzime singulare:

dimineața mă găsește
cu privirea spre ușă așteptând să te întorci și să-mi ții trupul
așa cum doar oamenii se pot avea unul pe altul

Este vorba de acea trăire conştientă şi completă pe care doar oamenii o pot avea. Sublimă metaforă, Dan! Sublim poem!