Săbii de credință

[gina zaharia]

Din rădăcini de gheață mi-am ridicat cetate.

Am dus-o lângă soare să guste cât o vrea,

Aud cum urcă pacea pe treptele-ngopate

(Se zice că-i venită din iarna cea mai grea).

 

Când îmi așez pământul sub zările sihastre,

Aleg esențe tandre - de prin vulcani de zori -,

Cândva au scris cu foamea tăcerilor albastre,

Acum răstoarnă umbre din carul cu ninsori.

 

E seară matinală, pe creste trece-o vrajă,

Își plimb-o partitură cum alta n-a avut,

Străbate brâul nopții, luceafărul de strajă

E astăzi muritorul de nerecunoscut.

 

Mi-am ocrotit uimirea de ghicitori hoinare.

Acum rodește-n ziduri. Un pumn de licurici

Se cuibărește-n fracuri și parcă-n depărtare

Sunt săbii de credință, din ce în ce mai mici.

[gina zaharia]

Lia, atunci să dansăm, chiar și cu tălpile-nghețate :)) Mulțumesc mult!

[gina zaharia]

Mulțumesc, draga mea Ana, pentru comentariul tău amplu. Îmi amintesc cum așteptam și în urmă cu vreo 7 ani, pe un alt site, comentariul tău! Mereu mi-a dat încredere!

[gina zaharia]

Mulțumesc, Iris, pentru versurile citate. Și eu  prefer luceafărul-muritor :)

[gina zaharia]

Mulțumesc, Alexandru. Așadar, rădăcinile de gheață au avut ceva trăinicie :)

[Ana Cîmpeanu]

O poezie în vers clasic, dar imaginile artistice sunt originale, puternice, interesante şi inteligent construite. Remarc dexteritatea lingvistică şi faptul că  versul clasic  nu reduce din expresivitate, din originalitate şi din forţa cu care mesajul ajunge la cititor. Ar putea fi un exemplu pentru tipul de literatură modernă, originală şi dinamică spre care îi îndemnăm pe prietenii noştri iubitori ai versului clasic, o împletire de tehnică şi simţire, exprimată impecabil din punct de vedere stilistic. Forma şi fondul sunt într-un acord perfect.

[bolache alexandru]

O cetate frumoasă. Gina!