în fiecare dimineață fac cizmele tatei, mamei

apoi bocancii mei cu talpa dezlipită

și dacă ar fi sunat aeriana ori scutul de la Deveselu

ar fi cedat

la fel

mi-aș fi început ziua

după rugăciunea cuprinzătoare

Doamne, știi!

cafeaua  amară&rația de tutun

din partea bunicului

bucata de ziar cu Hitler ordonând invazia Rusiei

 

Cancelarul părea un om blând

chiar plăcut de soartă

aproape un geniu a cărui mizerie trăda boala psihică

nu reaua voință

 

traversam printre mașini cu steagul fluturând

inscripția pentru care definiția golan însemna

o șansă

în plus

tata vorbea din balconul casei

porumbei sosiți de la stuf își ciuguleau penele

prăfuite

mirosind a pucioasă

mă treceau de la unul la altul

să înțeleg strada

cu transpirația muncitorilor puși pe furat

 

până la ușa din față m-au însoțit gloanțele

o senzație de căldură maternă îmi cuprindea trupul

de la primul organ 

afectat

îmi striga în genunchi

să nu uiți, să nu ierți,

iar

eu muream și râdeam la gândul că tot comuniștii

îmi vor păstra amintirea unui om curajos, fără loc de muncă, neglijent,

șomer

nu de mult timp

întors la iubire și la credința în neam

 

 

Vizualizări: 237

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de petrut dan pe August 23, 2024 la 2:51pm

Ai dreptate Carmen, mă bucură reacția ta, mulțumesc, cu drag!

Comentariu publicat de carmen popescu pe August 23, 2024 la 12:56pm

Degringoladă multă în anii aceia, Dan! Orbire, manipulare, dorința de schimbare și... dulceața familiei. Un melanj de trăiri și oboseală, o redută iluzorie, băgată pe gât cu forcepsul. Și încă o bucățică a unui fir roșu: familia cu brațele deschise ale generațiilor. Amintiri ascunse într-un buzunar al timpului. Drag!

Comentariu publicat de petrut dan pe August 21, 2024 la 9:15am

Monica, îți mulțumesc pentru analiza și punctul de vedere exprimate aici,  cu drag!

Comentariu publicat de Monica Pester pe August 19, 2024 la 11:39pm

O acoladă către un episod dureros și îmbibat de tristețea celor trăite în familie. Simt dorul sfâșietor care te macină , aici, unde clocotește și dezamăgirea și ura pe alocuri, teama , dar și strania detașare de evenimente, în dorința de a curăța memoria afectivă de griul perioadei trecute.

Este ca o scenă vie dintr-un teatru absurd, violent dar etalat cu vorbe scurte și reci, ca și când ai pune o strictă delimitare între ce a fost și ce este. 

Și da, este de neuitat trecutul, prin marca puternică lăsată în noi. 

Admirație, Poete!

Comentariu publicat de petrut dan pe August 19, 2024 la 7:49am

Lisia, bună dimineața, o analiză excelentă a textului ce-i pune în valoare esența și ție observația fină și profundă a detaliilor ce te conduc mereu la țintă fără ocolișuri ori subterfugii de prisos, mă bucură atenția/aprecierea ta și-ți mulțumesc pentru interesul cu care te apleci asupra scrierilor mele, de-a dreptul exemplar ca și activitatea pe care o desfășori pe Însemne, dar acesta este și unul dintre motivele pentru care spațiul a rezistat și evoluat așa de frumos mulțumesc, my lady, cu drag!)

Comentariu publicat de petrut dan pe August 19, 2024 la 7:40am

Ai dreptate Gabi, și eu îmi doresc la fel, mulțumesc, cu prietenie!

Comentariu publicat de petrut dan pe August 19, 2024 la 7:39am

Ada, mulțumesc pentru lectură și semn, cu drag!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe August 19, 2024 la 1:49am

Excelentă această filă autobiografică, acest mic album al memoriei care, până la urmă, e al tuturor celor care au trăit perioada comunistă. Și nu doar a celor care au trăit acele vremuri, dar și a celor ce vor să arunce o privire pe fereastra comunismului și să afle cum s-au simțit acei ani pentru atâtea milioane de români.

Și nu cred că ai fi putut alege un titlu mai potrivit. Copilăria lui Darie nu părea mai nefericită decât cea unui adolescent dintr-un cartier muncitoresc comunist fără lumină, apă caldă, alimente de bază, haine, televizor şi ciocolată. Laitmotivul „Să nu uiți, Darie!” se pliază perfect pe anii aceia nenorociţi şi plini de lipsuri ai „epocii de aur”. Sună ca un memento anticomunist. Are o rezonanță aparte pentru fiecare dintre noi cei de astăzi și, mai ales, pentru noi cei care am suportat direct nedreptățile acelui sistem defect.

Să fim fiecare dintre noi un „Darie” și să ne educăm copiii și nepoții să fie, la rândul lor, un „Darie”, să le spunem că a fost o perioadă de aproape 40 de ani din istoria noastră, a românilor, când iadul s-a dezlănțuit pe pământ, când mulți dintre semeni au gustat din plin paharul amar al suferinței sau, și mai grav, au întâlnit moartea în celulele reci ale închisorilor ori în alte locuri. Nu mai contează că numele lor a fost Calciu, Wurmbrand, Steinhardt sau un martir necunoscut.

Din nefericire, ceea ce doare și mai mult, e că schimbarea pare, uneori, doar o stratagemă de a inventa mai răul pentru a lăsa răul neschimbat.

Felicitări pentru poem și compasiune pentru tatăl tău care știu că a suferit mult în închisorile comuniste. (Și) de aceea trebuie să rămânem „Darie”.

Comentariu publicat de gabriel cristea pe August 18, 2024 la 6:20pm

Să sperăm că nu vom auzi  niciodată alarma de la Deveselu! 

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe August 16, 2024 la 9:54pm

O întoarcere în timp și o neuitare care nu mai doare. Implicită ca respirația. Titlul, celebru.

aDa

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 14 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog caisa cu pistrui a lui Mihaela Popa
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog şi tristeţea se-ntristează a lui Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Romanță de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Peisaj de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog şi tristeţea se-ntristează a lui Stanescu Valentin
cu 11 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog you and i a lui petrut dan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog picturile au învățat să învie a lui Ariana Zburlea
cu 11 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog picturile au învățat să învie a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 11 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zidirea a utilizatorului Monica Pester
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Zidirea a lui Monica Pester
cu 11 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără îmbrățișare (poezie scrisă în timpul pandemiei) a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 11 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ninge cu amintiri a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 11 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Atât de mult... a utilizatorului Dacu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Atât de mult... a lui Dacu
cu 12 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 12 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor