De ce mă doare sufletul măicuță
când tu ești raza ce m-a strâns în brațe,
din prima clipă-n care au văzut lumina
ochii mei plâng .
Și tu plângeai cu lacrimă de jad
că împlineai sorocul unui trup
din lutul frământat în clipe dulci
prin mine-ai renăscut .
Mi-ai pus în palmă truda frunții tale
nici foame nu-ți era nici măcar sete
să pot zâmbi în fiecare clipă
să pot ușor zbura .
Și m-ai lăsat să zbor atât de sus
că nu-ți mai văd seninul din priviri
măicuță-n ziua-n care plângi de dor
departe sunt.
Îmi pun zălog cuvintele pe-o filă
și către cer o rugă înălța-voi
să nu mai pătimești măicuță bună
și-alături să te am.
Să-ți pot încălzi oasele bătrâne
și-un colț de pâine caldă să îți dărui
să nu mai plângi măicuță niciodată
cât vei trăi.
8-03-17
Adaugă un comentariu
Va multumesc tuturor pentru semn si franchete. Chiar aveam nevoie...
Dacă ai fi dat o altă formă poeziei... chiar gândurile, de altfel, înalțatoare exprimate le-ai fi orânduit altfel...
Am citit cu interes.
...Am citit.
da Coza
Un mod de ați exprima afecțiunea pentru mamă... foarte elegiac.
Da, exprimă sentimente diferite, dar ca poezie, pentru mine nu are valoare. Tehnic, foarte modestă.
Semnul meu,
Sofy
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE