Sălbastrica

[Simion Cozmescu]

Mă feresc de sufletul tău femeie
Nu există vaccin pentru curgerea dinspre
şi peste vertebre
Alunecată lumină
muşcătură albastră de strigoi

Hei
Un râu roşu de sânge despletind morţi şi durere
Pe mal o familie ce aşteaptă

Picnic funerar iar grătarele sfârâie
Mă feresc de sufletul tău
De fapt nici nu ştiu dacă ai ...prezumţia funcţionează
Portocale albastre împinse obscen de crosa de golf
Găuri latente aşteaptă visătoare
Sub şi peste cerul liber sufletul meu prieten sărută ceva nori

Picură pe vertebre sufletul tău bănuiesc
Latent şi cumva pervers scriu iubesc
Peste fiecare strop de care mă feresc
Sălbastrica mea iubire

N.A. Sălbastrica l-am mai folosit, este o avintă, licenţă poetică, sălbatic şi albastru sună bine împreună bicesiune .

[Simion Cozmescu]

Mulţumesc Melania! Mulţumesc Sofia, nu este un text misogin, e o transcriere a unei stări de moment :) .

[Sofia Sincă]

Desigur o iau ca poezie... nu ca misoginism :)) Sunt prea feministă!

Ce nu te ucide, te face mai puternic sau: Murphy: "Zâmbeşte, mâine va fi mai rău...!", speranţă pentru a doua şansă...

Din punct de vedere liric, textul îmi place foarte mult, metaforele sunt vibrante şi adânci.

Sofy

[Simion Cozmescu]

Mulţumesc Ion da Coza pentru "sufletul tău", ai dreptate, o să remediez. Vertebrele cred că rămân, sufletul care picură peste vertebre e cam centrul acestui poem...e voită repetarea, reliefarea. Sufletul tău e o scăpare...

[Ion Lazăr da Coza]

vertebre - un cuvânt cu prea mare rezonanță pentru a fi cuprins de două ori într-o poezie.

Și iarăși de două ori sufletul tău / sufletul tău, prea aproape pentru a nu se stânjeni reciproc.

Ai prins bine atmosfera de picnic funerar.

da Coza

[Simion Cozmescu]

Vasilisia, Augusta, încântat de buna primire... e un text ce mi se părea mai greu de primit, of, amu mi-s mai liniştit

[Chris]

Latent şi cumva pervers scriu iubesc
Peste sufletul tău de care mă feresc
Sălbastrica mea iubire

Frumos!

[Vasilisia Lazăr]

Excelentă poezie! Cred că în zadar încercăm să fugim de ceea ce ne atrage... Imaginea sa, mai iute decât marea şi vânturile, ne urmăreşte până la capătul lumii şi oriunde am merge, o ducem cu noi.