Rugină pe veac

[Vasile Ionac]

Veacul ce trecură nu mi-a fost vreun frate
Și nici pumn în gură, dar nici țarini late,
Însă, vremea scursă pe poteci de-aiurea,
Mi-a pierdut o Ursă și-a-ntomnat pădurea.

Țineri vagi de minte poartă-mă pe dealuri;
Caut lucruri sfinte, foste idealuri,
Da-ntâlnesc în cale cimitire pline
De-ntâlniri letale, de plecat din sine.

Școala-n satul singur șade-n dunga văii;
Apele doar murmur: unde-or fi flăcăii?
Unde-o fi surâsul florii din cosițe?
Dar, pe câmp, mirosul florilor pestrițe?

Bătrânesc, femeie, te-am pierdut din semne,
Zborul vrea să steie, umbrele,-s pesemne,
Singurele treceri pe cărarea noastră
Unde fac petreceri spini veniți din coastă.

Astăzi, trei biserici cânt-aceeași jale-
Suntem plini de clerici și de dări formale.
Fiecare-n formă caută-și dreptate
Dar, făcuți la normă, duc pe dracu-n spate.

Veacul se va stige, noi vom fi uitare,
Totuși, ceva plânge: unde-i a ta cale?
Unde e iubirea ce ni o-am purtat-o?
Care ți-e menirea, preaîndepărtato?... 

[Sofia Sincă]

Regret, melancolie, nostalgie. Prea vizibil se doresc îngropate amintirile, vieţilor celor ce ne-au dat viaţă. Timpul le transformă în prăpastie atunci când nu mai există sentiment, dorindu-se şterse.

Poezia este una profundă corect alcătuită, mai ales că are dublă rimă: una interioară şi una exterioară. Pe tot parcursul ei este menţinut mesajul, la fel muzicalitatea versurilor, ca într-o doinire a sufletului.

Țineri - aici trebuie să te hotărăşti ce au vrut: ţineţi sau tineri.

Am citit cu deosebită plăcere!

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

Menirea ei e să fie cântată de Poet, ca dealtfel toate lucrurile de aici.

Încântare.

da Coza

[Mihaela Roxana Boboc]

Școala-n satul singur șade-n dunga văii; 
Apele doar murmur: unde-or fi flăcăii? 
Unde-o fi surâsul florii din cosițe? 
Dar, pe câmp, mirosul florilor pestrițe? 

Poezia poartă ceva din greutatea adevărurilor cotidiene. Frumos!

[OTILIA KLOOS]

Da, intrebari prea grele in ultima instanta...