Rugă

[Ion Lazăr da Coza]

Măi, Doamne,

Ia matale globul pământesc în mâini

Și mai rotunjește-l

(Așa cum țăranul rotunjește un bulz)

Fiindcă s-a cam pleoștit.

Mai îndreaptă-i axa

Și fixează-i, dracului, polii ăia nebuni.

Adă Luna mai aproape. Sclerozata

Fuge cu trei centimetri

Pe an, de la sânul mamei

Ei

– Se crede adolescentă rebelă, ridata! –

Cârpește Centura de foc a Pacificului,

Mai pune câte un dop la vreun Krakatau,

Suflă peste supervulcani și fă o tină rece acolo.

Fă ca atmosfera să ne fie

Plapumă, nu pătură

Că parcă prea nu-s surori bune ziua cu noaptea,

Iar anotimpurile, de un timp, se ceartă-ngrozitor

Între ele. În-gro-zi-tor!

Vezi cu plăcile tectonice și cu ozonul ce faci.

Calotele polare…

Cum?

Pământul ți-ar arde palmele de păcatele noastre?

Și ce dacă?!

Palmele țăranului nu-s arse de mămăliga fierbinte?

                          

[IOANA BURGHEL]

Frumoasa asociere a imaginii taranului cu palmele ,,arse de mamaliga fierbinte,, cu Dumnezeu, in rol de Olar al Planetei!

 

[Chris]

Din interiorul fiinţei răscolită de probleme existenţiale ia naştere o rugă ce se roagă într-un poem!

Mi-a plăcut foarte mult analogia Dumnezeu-ţăran, aceeaşi dragoste a plămădirii! În încheiere percep o notă ironică!

[Corina Militaru]

Absolut minunat. Finalul este magnific.

Admiratie,

[Sofia Sincă]

Recunosc stilul Ion Lazăr da Coza. Recunosc revolta, nedreptăţile plăsmuite pe pământ, care îl macină. Ineditul este legea de bază în scrierile lui, profunzimea şi ironia fină. Liber-cugetător, după câte îl ştiu, face apel totuşi la făcătorul de minuni, doar, doar va reuşi să schimbe ceva pentru ca omenirea să nu dispară. În stilul sufletului său mare, a sensibilităţii categorisite în inima sa, căruia îi pasă de cel de lângă el.

Îmi place enorm de mult ideea, de construcţie nici nu mai vorbesc. O energie sălbatică răzbate din poezie, un apel disperat al omenirii, dar şi fiorii metaforelor. Dacă ar fi să citez, greu m-aş putea hotărî.

Cu deosebită preţuire, Sofy!

[Ionel Mony Constantin]

Un BRAVO maaare! Ţăranul ca un Dumnezeu al gliei pe care o veghează să rodească. Excelent ! Stilul Sorescu redivivus!

(totuşi... forma acceptată este Krakatau sau Krakatoa)

[Aura Popa]

Absolut gro-zav acest poem!

[LUMINITA SCOTNOTIS]

fara cuvinte! mi/a placut mult! cu placerea lecturii

[lecu rodica]

Naratiune inedita,discurs aparent sobru,rece dar atit de precis prin mesajul subtil de dragoste si atasament fata valorile perene,autentice...

Ceva ce ar trebui sa bulverseze lincezeala unor reguli tot aparent imuabile,a rigiditatii noastre in fata divinului,ceva care sa penetreze psihologia taranului nostru intelept  in a caror palme sunt brazdate neodihna ...

Un liric in epic amintind de Marin Sorescu...

Emotionant ,profund,exact!