Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[gina zaharia]

încurcase notele cu senzația de dimineață,

căuta sensuri noi în triluri sălbatice

dar revenea în oaze de nesomn

de câte ori întâlnea gustul

unei treceri prin zid...

îmbrățișări, Vasilisia!

[Vasilisia Lazăr]

Cântă o pasăre pe umerii lunii,                  
cântec timid, franjurat în arii secerate
de jurământul unui țărm poposit deodată
lângă un râu;

Şi cântă şi ne încântă în fiecare zi cu trilul ei celest... Preţuirea mea, pasăre măiastră,

[gina zaharia]

Mulțumim pentru aprecieri și urări, domnule Culiță Ioan Ușurelu!

[gina zaharia]

 în colivia valurilor, aceleași  flori de timp...

se întinde un fel de pace flămândă, mângâiată de susurul nerostirilor...

seară frumoasă, Sofy!

[Culiţă Ioan Uşurelu]

Foarte frumos! Vă doresc succes în continuare!

[Sofia Sincă]

O clipă revelatoare... să oprim clipa! Să simţim vuietul întinderilor, să devenim stăpâni.

Regină pe albastru, peste ploile fertile şi necuvinte, între pasiune şi raţiune.

Dorinţa de frumos absolut, prin suflul liric şi grafic îţi dă coeziune de ordin pur sufletesc.

Cu mută admiraţie, Sofy!

[gina zaharia]

Regină

 

Cântă o pasăre pe umerii lunii,                 
cântec timid, franjurat în arii secerate
de jurământul unui țărm poposit deodată
lângă un râu;
era brațul pe care devenise cetate
când liniștea i-a sărutat aripile
și ochii închiși
în dimineața pe care scrisese, limpede,
sunt aici!

Să coboare prin ploi

măcar pentru o mângâiere?
Să țipe sălbatic: trezește-te, tu nu poți adormi
într-o lacrimă de munte,
nici aduna tălpile mele lăsate de-a lungul râului
printre săgeți?!
Să mintă că acolo, pe stânci, zac perlele nimănui
de care și-a agățat zborul
doar o secundă?

Părăsise holdele pentru a învăța
cel mai înalt tril,
auzise că te poți hrăni cu rouă și file scrise
pe o îmbrățișare,
adevărul rodea ca o iarbă de leac
prin ochii soarelui,
ea tăia cerul cu dragoste pentru a-și zări,
de niciunde,
primul tărâm în care se crezuse regină.

 

 

[gina zaharia]

Lisiaa, și eu privesc tabloul lui Mihai și mă gândesc că acea femeie, acolo, pe stâncile dragostei, nu poate fi decât regină...

[Vasilisia Lazăr]

Și ce aproape e țărmul pe care va înnopta 
piramida cu flăcări 
la marginea căreia se reculeg 
pictori obișnuiți să coboare diminețile 
în portretul lor preferat!

 

Citesc versurile Ginei, privesc la tabloul tău Mihai. Câtă armonie, cât frumos. Toată preţuirea mea pentru amândoi,

 

[mihai catruna]