Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[mihai catruna]

[gina zaharia]

Te știu lângă mine și mi-e bine, Any! dar nu știu câte file se vor mai întoarce, cuvintele mele însă le vor găsi, atâtea câte vor fi să fie...

cu prietenie,

[gina zaharia]

Oana, mă bucur să te aflu în reveria mea albastră! bine ai venit!

[gina zaharia]

Am așezat marea pe o pânză necunoscută, Sofy, încă n-am descoperit din ce dinastie este... scriu pe ea cu valurile de lângă țărm, ele poartă pașii adevărului din noi....

Mulțumesc pentru cuvinte de suflet!

[gina zaharia]

port ochelarii de dimineață, să văd culorile cât mai vii, Lisia! îmbrățișări, scumpa mea!

[Any Dragoianu]

 pana la final noi va suntem alaturi!

[Oana Adda]

Superb....

Cu mult drag, Oana

[Sofia Sincă]

Viziunea îmbătată de simţirea artei răbufneşte prin respiraţiile adânci ale poetei şi ale pictorului, abea strunind şuvoaiele cuprinse de sentimente şi trăiri. Se simt adieri plăcute, sărate ale mării şi parfumuri vrăjite ale metaforelor.

Încântător! Poezia este una dintre cele mai bune ale Ginei iar tabloul plin de rafinament.

Cu deosebită preţuire, Sofy!

[Vasilisia Lazăr]

Superb, dragii mei, nu vă dezminţiţi nicio secundă.

[gina zaharia]

Crez de iasomie

 

Am primit inelul mării noastre!

E acelaşi pe care l-au purtat străbunii când îşi desenau pe jar sufletul.

Te-am zărit îmbrăcat în valuri de cer,

aveai trecutul din spice de zori și porumbei  de uimire.

 

Purtai crengi de şoapte în plete şi trăgeai necontenit cortina în urma ta

să-ţi acoperi umbletul, să nu-l mai ai în vreo răsucire;

ai cuprins în pasul tău o primăvară întreagă,

eram spirit în voci cu ochi arzând

sosit prin învăluire ca o arcadă peste întâiul punct

descoperit în pieptul tău;

 

Albatroși secetoși țin hrana în vârful stâncilor,

pe vârfuri de timp luna se împletește cu zodiacul proaspăt tipărit,

în litere sparte defilează cârduri de vise

trezind starea îngropată cândva în călătorul desculț.

 

Port rochie de spumă,

culoarea ei nu m-a minţit niciodată,

e substanţă de adevăr precum toate ferestrele sufletului meu.

 

Suntem în ceasul al treisprezecelea

pe un vas spart într-o dinastie care-şi uneşte harta în fugă

sub priviri lacome cu vagi umbre pe umeri;

Pe inel e gravat numele meu!

 

Aşadar l-am primit cu bine!

Îl aşez sub perna pe care adorm odată cu îngerii poveştilor de ceară.

Va scufunda vaporul de carton,

voi fi floare între foi de gânduri

şi creion care ştie pe de rost  conturul sufletului tău.

 

Am înviat în rostul vieţii tale,

voi sculpta trecere de mine pe culoarul de noi,

voi topi crezul meu în lumânări de iasomie…

Mă vei găsi negreşit!

Dincolo de mine, peste șoapte aurii,  se va sfârşi marea.