Cât îmi este dor de tine (repostare)

[Elena Mititelu]

Cât îmi este dor de tine

 

Printre nouri  luna curge peste satul dintre dealuri,

Smuls din basme, în decoruri, strunesc scripca greieraşii,

Clipocire-n iarba crudă, licuricii-s drăgălaşii,

Iar oglinda ce se mişcă-i feerie între maluri.

 

Stau sub teiul ce aruncă lin, balsam în depărtare,

Alintându-şi printre ramuri frunza-n dungă fremătândă,

În răcoarea ce se-ntinde, când căldura joacă-n undă,

Cât îmi este dor de tine, de privirea-ţi stropi de mare.

 

De veni-vei iar, iubito, peste umăr păru-ţi lasă,

În lucirea-i, fir de aur, să mă joc în bucla-ţi fină,

Sărutându-ţi gura, ochii sub privirea-ţi fără vină,

Tu, răspunde-mi cu iubire până lunii zorii-i pasă!

                                                                                        15-07-2014

 

 

 

[Elena Mititelu]

Domnule Iordăchescu Dragoş Nicolae, vă mulţumesc pentru revenire şi pentru menţinerea consegvenţei! Am repostat, fără punctele de suspensie, fiind o încercare. Cu siguranţă pentru mine rămâne ceva de suflet  prima variantă... pe ea am lucrat. Îmi spunea cineva că acel artificiu poate duce spre poezia cu vers alb - te poţi opri pe vers unde vrei, ignorând rima, şi îţi poţi crea un mesaj. Nu ştiu la ce s-a gândit Păstore când a scris dar mie mi-a plăcut ideea. 

Cu mult respect şi cu dorinţa de fi numai Elena,

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Apreciez mesajul şi vă felicit pentru el, şi aici!

Ca formă rămân consecvent primei opinii (fac referire la acelaşi text în care aţi folosit punctele de suspensie). Dacă ar fi să aleg, aş alege prima variantă, indubitabil.

Miezul, esenţa rămânând aceeaşi îmi permit, doamnă Elena Mititelu, să vă complimentez şi să vă urez încă o dată: FELICITĂRI ŞI SUCCES!

Vă asigur de toată consideraţia mea!

[Elena Mititelu]

Mulţumesc, Iris, pentru semnul de lectură!

Admiraţie,