Remember Ion Lazăr da Coza - „Anagramă”

[Vasilisia Lazăr]

Anagramă

de Ion Lazăr da Coza

 

avusese număr

această uşă

 

se vede clar după cele două găuri strâmbe

lăsate de holţşuruburi la capătul

plăcuţei de plexiglas trandafiriu pe care

negru

scrie SALON

 

jos nu te mai triază nimeni tu

în salonul cutare tu în salonul cutare ce

moartea are mai multe uşi

una şi bună

sau poate că are să nu fie-nghesuială

dar ca şi acestea de la universitar nu-s numerotate

că s-ar stârni invidie printre morţi – eu am intrat

prin uşa opt eu

prin uşa doişpe

şi ştiţi şi voi cât durează viaţa morţilor

 

încă de la a doua oră (a trebuit să vină rezultatele)

branula mi-a imobilizat braţul ca o cămaşă de forţă

invizibilă

 

gândaci nu-s

(un poet m-a învăţat să le urmăresc comportamentul

cvasiuman – asta-ţi umple timpul în spital mi-a spus)

la geamul-termopan vrăbii vin rar

ciori şi mai rar guguştiuci sunt

plăcuţa din plexiglas (uşa stă deschisă mereu)

începe să mă obsedeze

cu regularitatea unui pulsar anagramez:

 

salon salno saoln saonl sanlo sanol

slona sloan slnao slnoa slaon slano...

 

hopa

un cuvânt pe care

Microsoft Word Office 2003

nu mi l-ar sublinia ca fiind greşit

dar zic totuşi cum

să te adresezi unei bucăţi de slănină

slano cum te simţi lângă o ceapă roşie strivită

cu pumnul aşa cum striveşte viaţa viaţa

 

reiau:

 

salon salno saoln saonl sanlo sanol

slona sloan slnao slnoa slaon slano

soaln soanl solan solna sonal sonla

snalo snaol snlao snloa snoal snola

 

a doua zi

aceeaşi asistentă cu pantaloni albi mulaţi

prin care urmăresc armonia liniei chiloţilor tanga

îmi schimbă perfuzia zâmbindu-mi cu ochii

răsăriţi din bariera de corali

 

colegii de suferinţă stau pitiţi sub cearşafuri

încercând să nu respire

n-am descoperit gândaci:

 

aslon aslno asoln asonl asnlo asnol

alson alsno alons alosn alnso alnos

aolns aolsn aonsl aonls aosln oasnl

anslo ansol anlos anlso anosl anols

 

încă de dimineaţă

linia armonioasă mulată face treabă pe sub nasul meu

ca o mare leneşă

probabil mi-a citit poeziile din cartea de debut

(sunt cele mai bune sunt de dragoste) doctorul curant

astăzi n-a făcut vizite-n saloane

viaţa mamei dumneavoastră e nereceptivă la toate

aplicaţiile medicinii actuale

l-am auzit pe hol consolând

fiul unei mame de la intensivă

 

ciorba o sorb cu paiul ca pe-o băutură exotică:

 

lsaon lsano lsoan lsona lsnao lsnoa

lason lasno laons laosn lanso lanos

lonsa lonas losan losna loans loasn

lnsao lnsoa lnaos lnaso lnosa lnoas

 

prin fusta gleznelor subţiri ca nişte vârfuri

de sequoia

zăresc tanga tivită-n

dantelă elvetică – un falanster

nici astăzi deşi-i în secţie doctorul

nu m-a vizitat

 

pe fiecare placă de gresie ce imită ere geologice

cu puţină imaginaţie

încropesc efigia unui bard contemporan

 

conversez:

 

onsal onsla onasl onals onlsa onlas

osaln osanl oslna oslan osnla osnal

oasln oasnl oalns oalsn oansl oanls

olnsa olnas olsan olsna olans olasn

 

grăbit un gândac aplatizat caută sub chiuvetă

adăpostul unui plasture pătat de sânge

aruncat din greşeală pe una

dintre zecile de efigii ale bardului cărunt

 

asistenta

cea în prag de pensionare (pe tangoasa ’naltă a prins-o

şeful recitindu-mi poeziile şi-a exilat-o-n pavilionul vestic)

îmi aduce biletul de ieşire

îl parcurg pe diagonală ca pe-o amendă de circulaţie

tot din prag doctorul îmi aruncă

o privire –

printre epigramiştii locali

i-o vedetă

 

aştept taxiul:

 

nsalo nsaol nsloa nslao nsoal nsola

nalos nalso naosl noals nasol...

 

NASOL?!

 

recitesc biletul de ieşire pare

un pomelnic dictat cândva de mama

 

las taxiul să claxoneze

gândacul şi-a adus perechea:

 

nsalo nsaol nsloa nslao nsoal nsola

nalos nalso naosl naols nasol naslo

nlsao nlsoa nlosa nloas nlaos nlaso

nosal nosla noals noasl nolsa nolas

 

numărul uşii sigur era 31  

[Chris]

:(( da, acum toate au un alt inteles. imi amintesc textul,  exceptional...

[Dorina Cracană]

:((

[Vasilisia Lazăr]

Vă mulțumesc din suflet pentru trecere, lectură și semn! Cu toate că am fost omul cel mai apropiat de Ion, îmi reproșez că, abia după ce el n-a mai fost, am înțeles cu adevărat frământările, temerile, angoasele care-i măcinau sufletul... Din scrierile pe care ni le-a lăsat am înțeles. Atunci, la vremea aceea, spuneam că e doar literatură și, chiar dacă uneori inima îmi spunea altceva, alungam imediat gândul. :((

[Valeria Merca]

Un poem memorabil. Citindu-l acum... ne învăluie și mai tare tristețea! 

[Sofia Sincă]

Starea de singurătate și de suferință fizică pare că sunt stările de graţie cutremurate de simţirea poetică. Vibrații dulci-amare trase prin ochii minţii cutreieră izvoarele înţelepciunii, indiferent unde se află poetul. El știe să scrie despre orice, să transforme orice în poezie. Dintr-un cuvânt face o mie.

Trecerea prin viaţă, indiferent de împrejurări, prin ceea ce rămâne devi rădăcină. Atât de simplu şi liniştitor devine și suitul la cer.

Cât de mult te regretăm, Ion! Bine că ai lăsat aceste rădăcini nemuritoare!

Sofi

[Denisa Curea-Popa]

Ce îndemn, Carmen! De-ar fi posibilă o resetare așa, dintr-o comandă "spune-i minții să tacă"...

Mulțumim, doamna Vasilisia! 

[carmen popescu]

Poetul nu are timp să se împiedice în lut. Viziunile lui, în flăcări, sunt mai prețioase decât insuficiența carnală. Spune-i minții să tacă, atunci când ea este într-o continuă aprofundare!