Reflexii (dialog literar-artistic Gina Zaharia – Mihai Cătrună). 35. Într-o lojă de circ

          Aflaţi la al treilea proiect de acest fel – primele două fiind Lanţuri (2011) şi Reverie albastră (2013) – scriitoarea Gina ZAHARIA şi artistul plastic Mihai CĂTRUNĂ, cu frumoasa şi imaculata zăpadă a iernii anului de graţie 2015 pe umeri şi în plete, dar cu primăveri calde în priviri şi în suflete (cât despre talent nici nu pomenim – el prisosind!), pornesc iarăşi împreună, la mijloc de februarie, pe un nou drum într-ale versului şi imaginii. Dacă în celelalte două reuşite, pictorul şi poeta şi-au înlănţuit creaţiile într-un tangou aprins, flăcările contopindu-se fastuos şi ameţitor, de data aceasta poeta promite un vals de gală unde versul ei se lasă inspirat/reflectat din/de creaţiile artistului.

          Site-ul ÎNSEMNE CULTURALE se simte încă o dată onorat să fie gazda acestui eveniment și își îndeamnă membrii şi vizitatorii să calce pragul unui colţ din Parnas numit Reflexii.

                                                                                                                                    Ion Lazăr da Coza

reflexii (Gina Zaharia)

 

fire de păianjen contemplând

murmurul soarelui

ghem emoțional

am zărit

se înviorează tăceri

ori fac tumbe înainte de a deveni balerine

pe talere de foc

șah-mat

și o mie de vorbe descos lanțuri aurii

 

o rază din loc în loc întâmplătoare

poți fi tu aceea

important să ai curajul de a țese alături de mine

reflexii

până dincolo de cer

o pantomimă flămândă la masa unui restaurator de glorii

 

vom înnopta într-un clișeu

nu te teme

morile de vânt jură că nu ne cunosc

adevărul

am furat secretul cosașului din adâncuri

știi

metropole hoinăresc prin gândul meu

să le aducem acasă

Notă:

          Deoarece mulți dintre membrii acestui site nu se aflau aici când s-au derulat celelalte două proiecte (devenite ulterior cărți tipărite), cred că se fac necesare câteva explicații. :)

          Mihai a postat primul portret după care Gina a intrat în postare și a atașat poezia inspirată de tușele artistului. Acesta a fost doar începutul și se vede sus, în postarea de față. Restul proiectului se derulează doar la comentarii. Mihai intră, postează un comentariu care reprezintă un alt portret, iar Gina îl secondează cu o altă poezie. Am hotărât ca și la comentarii Gina să intre în postarea lui Mihai și să atașeze poezia aferentă pentru a exista o logică, pentru a nu se rătăci portretul de poezie. D-voastră, cititorii, trebuie doar să căutați la comentarii ultima lor postare (portret-poezie) și să lăsați impresiile, eventual sugestiile (tot la comentarii). Părerile d-voastră contează mult!

          Ținând cont de modul în care se desfășoară proiectul, administrația site-ului a hotărât să aducă mereu în actualitate această pagină. Ea include (și va include în final) zeci de poezii și lucrări de grafică pe care ni le-am dori adunate într-o carte (o altă carte!).

          Pentru o imagine de ansamblu a proiectului vizitați și pagina: „Reflexii”. Aceasta se va actualiza cu fiecare nouă postare a autorilor.

                                                                                                                                                                                                   Vasilisia Lazăr

Vizualizări: 4684

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe Martie 7, 2015 la 7:20pm

Ei, Alexandru, și hornarul ar putea avea acoperișul lui :)

Mulțumesc!

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Martie 7, 2015 la 6:57pm

Superbe versuri, superbă și grafica! Felicitări!

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Martie 7, 2015 la 5:46pm

Știu sigur că nu vei divulga secretul coșarului...

Comentariu publicat de gina zaharia pe Martie 7, 2015 la 8:07am

E artă cu ecouri de necontestat, Diana! I-am atribuit strălucirea "Antares", dar cu siguranță merita mai mult!

Mulțumesc pentru semnul lăsat.

Comentariu publicat de Diana Dobrita Bilea pe Martie 5, 2015 la 3:19pm

Cand perfectiunea ne priveste in ochi... 

Comentariu publicat de mihai catruna pe Martie 5, 2015 la 2:46pm

Antares (Gina Zaharia)


te-am aflat în caligrafia de astăzi
mergeai printre cercuri de foc şi-mi oglindeai inima
într-un cântec
Antares Antares
m-ai strigat până la cer

cobor pe derdelușuri faimoase buzele tale îmi sunt nectar

îmi scutură somnul

vindecătoare e dragostea de duminică


mă îmbraci în busuioc de mâine

dublele hollywoodiene s-au îmbolnăvit ne privesc pe furiș

prin sângele meu meu trec porumbei şi alte minuni

știi

în tine e a doua mea viață

ghici Antares ce vom gusta la cină

 

pentru că ne-am mutat cu un sat de dor mai aproape

vom strânge diamante pentru pavaj

ca un puzzle în carantină de lungă durată

ghidul e concediat ne copia stările curios dacă potcovarul

mai locuiește în călătoria noastră

chiar așa

în brațele tale osânda e artă

Comentariu publicat de Diana Dobrita Bilea pe Martie 4, 2015 la 8:08pm

Usa a ramas deschisa. Abia astept sa mai ajung inauntru!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Martie 4, 2015 la 6:54pm

Diana, onorați de vizită! Sperăm că am lăsat ușa deschisă!

Drag și mulțumiri,

Comentariu publicat de Diana Dobrita Bilea pe Martie 4, 2015 la 9:40am

Minunat. Felicitari, Gina Zaharia! Felicitari, Mihai Catruna!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Martie 3, 2015 la 10:45pm

Adelaide, și eu încântată de prezența ta în paginile acestui joc . Îți mulțumesc cu sufletul întreg!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog ritual a lui Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Către bolți danubiene a utilizatorului gabriel cristea
"Mulțumesc pentru comentariu, domnule Mihai Katin!"
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Către bolți danubiene a lui gabriel cristea
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester

File de amintiri

Din pielea rănită și suflet de gheață,Din teamă de moarte și teamă de viață,Roindu-mi în jur ulii…Vezi mai mult
cu 15 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ritual a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"  Am simțit acest ”Ritual ” pe îndelung.  E o stare magnetică și…"
cu 15 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar în doi a utilizatorului BOTICI GABRIELA
"Lutul cuprinde prea tare, știi și în brațe mă strângi, Vine și ziua în care nu…"
cu 16 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Către bolți danubiene a utilizatorului gabriel cristea
"Sfântă-i liniștea de ghioluri;Levitează,-n raze, mrene;Către bolți danubieneMă petrec…"
cu 16 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog [în]lăuntru visului a utilizatorului Maria Mitea
"o picătura de sublim..."
cu 16 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog …sau poate a utilizatorului Maria Mitea
"interesanta aceasta reducere a umanului la fragile petale de flori,este adevărat  ,starea de…"
cu 16 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ritual a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"este poemul ritualurilor zilnice pe care la un ca  o parte moment dat le ignoram ,este de…"
cu 16 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte criminală a utilizatorului Costel Zăgan
"eroticul  are mereu nevoie de acel suspens fără de care  n-am mai  fi …"
cu 16 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
ieri
Postare de log efectuată de Costel Zăgan

Noapte criminală

Iubitoîncăutareasărutuluiperfectcercetat-amceidoisânitainăcutainăînsădinlipsădeprobeconcludenteinves…Vezi mai mult
ieri
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Francisc Maghiar
ieri
Francisc Maghiar este acum membru al ÎNSEMNE CULTURALE
ieri
Utilizatorului Francisc Maghiar îi place postarea pe blog Înviere a lui Vasilisia Lazăr
ieri
Francisc Maghiar a partajat postarea de blog a utilizatorului Vasilisia Lazăr pe Facebook
ieri
Utilizatorului Francisc Maghiar îi place postarea pe blog ritual a lui Vasilisia Lazăr
ieri
Lui Francisc Maghiar i-a plăcut grupul POLITICĂ și ISTORIE... al lui Ion Lazăr da Coza
ieri
Utilizatorului Blăjan Ovidiu îi place postarea pe blog ritual a lui Vasilisia Lazăr
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor