Nu-i loc pentru Iubire, în tot ce-i întrebare.

Din ce nu ai, dă totul, ca să o ai pe toată.

Când mi-ești atât de-aproape, neînțelesul doare

Ca străiniul razei pe muchi de nestemată.

 

Mi l-ai trimis pe înger, culmi alte să mă-nvețe,

Cum să cuprind cu mintea și inima în luptă.

 În zori, zdrobiți, ne-nvinse nebuna-Ți frumusețe

Și l-am forțat să jure pe creanga de măr ruptă.

 

Acum rămas-am singuri, ca la-nceputul lumii,

Când nu era-ntrebare, nici teamă, nici rețineri.

Ce-adâncă Ți-e iubirea în tot frământul humii,

De Te-am pierdut în mine, Te-am regăsit în Vineri.

 

Și nu-mi mai zice Toma, ia-mi inima, frământă!

Sunt pâinea pentru Cină, doar de Iubire frântă!

Vizualizări: 162

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Iunie 10, 2016 la 6:49am

Mulțumesc, doamna Merca, pentru popas și comentariul apreciativ!

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Iunie 8, 2016 la 6:20am

Ce-adâncă Ți-e iubirea în tot frământul humii,

De Te-am pierdut în mine, Te-am regăsit în Vineri.

 

Admirație!

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Iunie 8, 2016 la 12:29am

Sunteți poet până-n măduva oaselor! Mulțumesc pentru sugestie, domnule da Coza!

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Iunie 8, 2016 la 12:26am

Mă bucur de revedere, mulțumesc, Laura H. pentru comentariul apreciativ !:)

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iunie 7, 2016 la 10:09pm

Nu îmi mai zice Toma, > ...Și nu-mi mai zice Toma,

Mici licențe (ichimisme) care fac deliciul poeziei!

Drag,

da Coza

Comentariu publicat de Laura H. pe Iunie 7, 2016 la 2:33pm

Din ce nu ai, dă totul, ca să o ai pe toată.

Frumoasa invatatura! Frumoasa poezie!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Maria Mitea îi place postarea pe blog Cântec târziu a lui Amanda Spulber
cu 29 minute în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec târziu a utilizatorului Amanda Spulber
cu 31 minute în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Corespondență facilă - I a utilizatorului Maria Mitea
cu 56 minute în urmă
Postare de log efectuată de Amanda Spulber
cu 57 minute în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Corespondență facilă - I a lui Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Corespondență facilă - I a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Corespondență facilă - I a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Corespondență facilă - I a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Corespondență facilă - I a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Corespondență facilă - I a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Lui Amanda Spulber i-a plăcut fotografia lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Lui Amanda Spulber i-a plăcut fotografia lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Lui Amanda Spulber i-a plăcut fotografia lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Amanda Spulber a comentat în legătură cu fotografia lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vorbe, vorbe a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Nu a lui Ana-Maria Butuza
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Eternitate a lui Corneliu Neagu
cu 3 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eternitate a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 3 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor de alt anotimp a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor