Povestea unui prinț pierdut

[Monica Pester]

Într-un colț de lume, de îngeri uitat,

Departe, pe-o culme, sub un cer rotat,

Săvârșindu-și anii, un bătrân călugăr

Frate cu vulcanii, nu le găsea număr.

Pietrele  din juru-i, crăpaseră toate,

Bătrânul, cu leacuri și frunze uscate,

Cu pânză de rouă, culeasă  pe  zori,

Descânta copacii străbătuți de nori.

Nu-și spunea povestea nimănui, de fel,

Era aspru-n sine, se-ngropase-n el

Vocea-i de metal se-auzea prin stâncă,

Era vechi semnalul, precum o poruncă.

Cin-să știe-n munte cine e bătrânul,

Cin-să se avânte să-i afle destinul ?

Și așa rămase,  mit sau  adevăr

Cel ce vătămase o pasăre în zbor.

Trăindu-și puținul, fără tulburare,

Prințul, levantinul, cerea îndurare

Straniu călător prin ocean de ani

Acum e poveste spusă de profani.

[Monica Pester]

Îți mulțumesc, Amanda pentru apreciere. Asa este, trebuie să modific tastatura ptr a avea  apostrofat.

[Amanda Spulber]

Îmi place ritmul. M-a cucerit. Două observații am. De una cred că știi. Ar fi bine dacă s-ar putea să modifici versurile 3 și 4, să păstreze aceeași melodie. Nu e obligatoriu, evident. A doua este că ai putea sugera cumva mai devreme în cursul poeziei că ispășea un păcat.

Și încă un lucru. Contracția de la cine se scrie cin', deci ar fi cin' să.

Sper să nu fie cu supărare părerile mele.