Poveste

[BOTICI GABRIELA]

SONET LXXX  

De ce te-ascunzi cu lumea în uitare, când eu îți dau sclipiri de neatins?

Un infinit îți cere-o lume-n care să sorbi în veci miresme de argint,  

Căci Demiurgul s-a-ncâlcit în ere, dar ne-a ales cărarea... nu te mint! 

Cuvânt sunt eu, tu ești o mângâiere și mă-ntregești, de ce nu m-ai cuprins?

 

Degeaba fugi, doar te-ai desprins din mine, îmbrățișând un ultim drum succint

Și n-ai știut că drumul nu va ține, dar timpul meu te-a strâns din necuprins.

În zorii tăi ți-am așternut culoarea, n-ai înțeles că visul l-ai atins

Tot căutând prin universuri zarea, când n-o găseai ascunsă-n labirint.

 

Mă-ntorc în gând, voi plânge-n Cer plecarea, privirea ta o voi sădi-ntr-o stea,

Voi presăra în calea ta iertarea să o plantezi în visul veșnic slut,

Când vei afla că, eu, ți-am fost chemarea și crezul meu, cândva, te ocrotea.

 

În gândul tău, atâta nepăsare, în a mea lume fi-vei pumn de lut

Căci ai ales să te reverși în mare, să îți topești, acolo, dragostea.

Am fi putut atinge CARUL MARE de-ai fi venit la mine-n Absolut...

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos. 

[Mihaela Popa]

eminescian, plăcut

mă impresionează lungimea versurilor și muzicalitatea

[BOTICI GABRIELA]

Aș putea să-l înlocuiesc cu "Tu".

Ar fi mai bine?

[bolache alexandru]

O poveste pe care am citit-o cu plăcere. Poate că totuși acel căci nu mi se pare prea potrivit...

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos tuturor.

[Stanescu Valentin]

Doamnă Gabriela, am vibrat în plasa acestui sonet, captiv de la ’’De ce’’ până în ’’Absolut’’. Mi-am amintit de o vreme în care versul lung, lung mă fascina, acum, scurtându-l l-am înghesuit în Valente.

[Ada Nemescu]

E o poveste căutată.

cu dramatism, lirism, candoare.

aDa

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc din suflet pentru comentariile aduse.

Am modificat conform sugestiei domnului Grig.

Mă gândesc cum aș putea să schimb partea cu "dragostea" și "ocrotea" astfel încât să nu-i schimb înțelesul.

De ce Eminescu? 

Pentru că este muzica sufletului meu. Iar muzica îmi alege cuvintele. 

O seară minunată tuturor!

Vă mulțumesc.

Numai bine!

[Monica Pester]

Mă înfioară dramatismul acestei povești de dragoste, ce pare sa străbată veacurile prin căutarea și întregirea unui trunchi comun.
Frumos povestit!

[Vasilisia Lazăr]

De acord cu Dan și cu domnul Katin întru totul, totuși o poezie de dragoste plăcută și tristă. Apreciez, de asemenea, modul în care strunești un vers atât de lung, fără ca acesta să-și piardă muzicalitatea.