Poetul e o cuşcă ambulantă
(Îşi ţine-n lanţuri suflet şi simţiri),
Culege, dintre gratii, amăgiri
Şi-arareori lumină, printr-o fantă.
(De călimara-i plină de sclipiri
Se reazemă un colţ de parapantă);
Îşi leagă visul de o stea restantă,
Crezându-se din viţă de Cabiri.
Nevindecat de propria-i genune
Şi dezgustat de veşnicul calvar,
Când unor ziduri ofurile-şi spune,
Primind răspunsul acru sau amar,
E devorat, încet, de uscăciune –
Acelaşi neglijat contestatar.
Adaugă un comentariu
mai mult decât interesanta viziunea poetului -cușcă pentru ca încercând apropierea metaforica descopăr asumarea unei viziuni care poate fi a fiarei exotice ce dăruie o spaima magica ori a ereticului medieval purtat spre ispășiri de păcate ,ori poetul și le poate asuma mai ales descendent al divinităților benefice ,acei Cabiri fenicieni pentru care sonetul în ansamblu ii găsește avataruri și meniri ce anunță acea devorare de uscăciunea unui timp în care s-a nimerit sa fie un neglijat contestatar
sper ca nu am fost foarte prolix,dacă da îmi cer iertare!
Adevăratul Poet Culege, dintre gratii, amăgiri!
Un sonet reușit!
Am citit cu plăcere.
Un sonet reușit, pe tema hazard, sortit pentru a fi de poet.
Poetul e o cuşcă ambulantă - original și impresionant.
Felicitări!
Sofi
Frumos, Camelia, mi-era dor de poezia ta.
Mi-a venit în minte o bucățică dintr-o poezie a lui Ion:
Iar tu, poet –
O coală albă şi o pană
Şi-un colţ de linişte…
Şi-atât.
Nu te mira
Că timpul trece
Şi n-ai să aureşti hârtia
Cu albastru nici unui cuvânt.
Versul curge ritmat si muzical, oferind o bogatie de imagini. Cu placerea de a citi ceva deosebit
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE