Poetica

[Vasilisia Lazăr]

Vai de mine, în neștire,

Metaforicesc poeții!

– Zicea unul*, cu acreală,

Și nițel nedumerit –

Metaforicesc stiharii,

De se coșcovesc pereții,

Ce să fie cu ei, frate?

Poate că s-au țăcănit?!...

 

Îi răspund, așa,-ntr-o doară:

Barzii metaforicesc!

Poeziile au sevă

Când stilistic glăsuiesc!

Și apoi, de când poema

Dăinuiește pe pământ,

Una doar i-a fost emblema:

Diadema la cuvânt!

 

Acum, de mă uit mai bine,

Tind să cred că-l înțeleg –

Când citesc pe câte unii,

Zici că rebusuri dezleg.

Doar cuvinte decupate

Și-ndesate-n pălărie,

Apoi, scoase la-ntâmplare

Și numite... poezie.

 

Stau și-mi chinui neuronii

Confuzată foarte tare;

S-ar cruci și dadaiștii

De atâta încifrare.

Tatonez, spre dibuire,

Un mesaj mult prea criptat,

Dar capitulez, la urmă,

Și distribui un citat.

 

Metaforicesc poeții

De când lumea, și se știe,

Fără metaforiceală,

N-am vorbi de poezie!

Unii suflă praf de stele,

Alții mută universuri,

Îngeri, fluturi, curcubeie,

Tot coboară peste versuri.

 

Și de vrei să îi guști miezul,

Caută-l, dacă ai unde!

Doar o coajă sclipitoare

În adânc nimic n-ascunde.

Dar ne gâdilă privirea

Și o punem în vitrină,

Că de-o bate în ea luna

Va aprinde-n jur lumină.

 

Alții, vrând ca să arate

Cum se scrie-o poezie,

Înșiră cuvinte fade,-n

Verticală, pe hârtie.

Nu tu rimă, ritm, fior,

De metaforă nici vorbă,

Doar cuvinte în decor,

Aruncate ca-ntr-o ciorbă.

 

Și să vezi umflat în pene

Atunci când vreo gospodină

Pe feisbuc, strigă alene,

„Ah, poete, e divină! 

Poezie-adevărată!

O, see you, e genial!

Tare-aș vrea s-o văd odată

Pe hârtie! Bestial!”

 

                *

Asta e în țara noastră:

Tot românul e poet!

Și n-ar fi nicio problemă

De-ar scrie doar în caiet,

Însă, edituri o mie

Se întrec să-l tipărească,

Să nu mai vorbim de critici,

Pe bani, gata să-l slăvească.

                 

                  * 

Metaforicesc poeții

Când stângaci și când divin;

Unii mușcă veșnicia,

Alții scapă de venin.

Dar ce searbădă-ar fi lumea

Fără ei – bătrâni copii! –

Și ce goale ar fi toate,

Și ce triste… și pustii!...

unul* - este vorba despre poetul George Safir care, în poezia „Metaforicesc poeții”, s-a arătat cumva nemulțumit de ceea ce se întâmplă astăzi în poezie. „Poetica” mea vine ca un răspuns sau ca o completare a ideii, dar într-un registru personal.

 

[Corina Militaru]

Adevarat manifest literar! M-a uns pe suflet.

Drag de tine, Lisia.

[Sude Emil Iulian]

un mare scriitor  a spus,, poeţii nu trebuie să fie căruţaşi de cuvinte,, doamna da Coza în poezia dumneavoastră spuneţi ceva

[Ion Lazăr da Coza]

Această Poetică este un manifest literar în care autoarea, după câte am înțeles eu, spune că e bună „metaforiceala”, adică folosirea tuturor figurilor poetice, e bună încifrarea, prozaismul etc., dar în cantități rezonabile. Cu alte cuvinte: UZUL, NU ABUZUL!

Cum s-a spus și mai jos: Cine are urechi de auzit și ochi de citit...

Felicitări!

Cu drag,

da Coza

PS: George, cine ar fi auzit de Baba Novac dacă nu ar fi fost (și) căpitan în oastea lui Mihai Viteazul? :)

[Vasilisia Lazăr]

Păi, pune aici poezia, ca să se vadă ce e al Cezarului. Eu cred că am fost destul de clară în prima strofă. Toată această poezie e un răspuns la afirmația ta că poeții metaforisesc încât se coșcovesc pereții. Greșeala lor nu e aceea că metaforisesc, fiindcă, după cum am spus și aici, fără metaforă nu vorbim de poezie. Doar că, pe lângă metaforă mai trebuiesc multe: mesaj, fior liric, „zvâc” cum îi zici tu, prozodie dacă e stil clasic. Chiar și poezia în vers liber sau alb are regulile ei. Ea are un ritm interior de la care nu trebuie să facem rabat.

De când lumea și pământul, fiecare autor a avut segmentul lui de cititori. Depinde în care grupuri activează și cât de activ este, câtă reclamă își face etc. Să nu ne îmbătăm cu apă rece când suntem aplaudați pe facebook sau chiar alte grupuri, și când spun asta, nu mă refer la tine, ci vorbesc la modul general. Oricât de slabă ar fi o scriere, întotdeauna se vor găsi câțiva care s-o laude.

[Vasilisia Lazăr]

Și atunci când am spus că „iarăși supăr” mă refeream la chestia cu „muzul”.

[Vasilisia Lazăr]

:))) George, să zicem că suntem chit. Și eu exagerasem în replica mea. Poate ar fi indicat să aduci aici varianta din 2010.

[Vasilisia Lazăr]

Sofia, nici pe mine nu m-au deranjat niciodată metaforele dacă sunt folosite când și unde trebuie. Indiferent câte ar fi.

La ce m-am referit eu? La acele scrieri cu mesajul atât de bine criptat încât nici autorul nu-l mai știe. Un ermetism de apreciat e acela când cineva îl deslușește, dar sunt poeți care nu au niciodată această satisfacție. De asemenea, m-am referit la calofilie, la acea rochie strălucitoare care nu ascunde nimic (forma fără fond). M-am mai referit la cei care fracturează enunțul pe verticală și spun că aceea e poezie dar, de fapt, e proză sau pur și simplu relatare. Poezia e ceea ce nu poate fi spus în proză.

[Chris]

Frumoasă, mi-a plăcut ca formă şi mesaj! :)))))))

[Vasilisia Lazăr]

Și nu s-ar fi născut niciodată această poezie în forma aceasta (în alta, da, că de mult mă râcâie ceea ce se întâmplă cu poezia contemporană), dacă nu ți-aș fi dat ție acea replică la „Metaforicesc poeții” și pe care am transformat-o ulterior, deși aceea era mai faină :))). Dincolo de cele trei strofe care m-au supărat atunci în poezia ta, mi-am dat seama că tu ai și oarecare dreptate, doar că nu ai știut exact cum s-o spui ca să se înțeleagă, în plus, ai lovit și unde nu trebuia.

[Vasilisia Lazăr]

George, nu cred că tu ai fost muzul aici. Poate poezia ta. Știi exact care a fost filmul derulării lucrurilor cu această poezie. Practic, două versuri de aici îți aparțin ( Metaforicesc poeții/ De se coșcovesc pereții) și prima strofă menționează clar asta. Numai că nu puteam scrie acolo și numele tău.

Apoi nici nu știam cum să-i spun, că m-am gândit, să știi. Să zic că e replică? Nu e replică, replică era cea de acum două zile și pe care am modificat-o după cum se vede ca să nu supăr. Dar văd că și așa tot supăr.

Oricum, această poezie, chiar dacă pornește de la ideea ta, și anume aceea că unii poeți metaforicesc aiurea, atinge mult mai multe situații.