Pierduţi asceţi... (pamflet)

[Camelia Ardelean]

Pierduți asceți prin legi sau paradigme,

Sensibili la umor și diatribe,

Suntem „conchistadorii” cu „insigne”,

Ne dăm perfecți, chiar de avem și hibe.

 

La școala poeziei ni se-apleacă

De-atâta ritm și-atâta prozodie,

Ne ținem evadările în teacă,

Luând adesea toamna-n custodie.

 

Cu pana sprijinită de fantasme,

Ascundem vise mov în vreo cavernă,

„Lățind“ închipuirea-n pleonasme,

Să mai fugim din existența ternă.

 

Intitulați, în grabă, “autorii”,

Cu nemurirea cel mai scump tezaur,

Ne înșirăm idilele-n memorii,

Dintre miasme vrem să strângem aur.

 

Când risipim cerneala în poeme,

Suntem coioții ce urlăm la lună,

Ne irosim lumina prea devreme,

Dar n-acceptăm fântâna să ne-apună...

[Camelia Ardelean]

:-)) Domnule Cicu, nu e mereu aşa, au fost şi cazuri în care autorul a "cedat", în favoarea unei propuneri mai inspirate şi bine argumentate!

Acum înţeleg ce aţi vrut să spuneţi! Mie mi s-a părut o "găselniţă" bună "fântâna" care "apune", dar să ştiţi că şi varianta dvs. îmi place foarte mult! O să mă gândesc la ea, să văd ce păstrez pentru final! Mulţumesc mult! :-) Drag,

[Tudor Cicu]

Camelia: nu la cuvântul „fântână” mă gândeam (din nefericire la copy-paste el a fost uitat... ci la verbul „să ne-apună” care îmi da mie conotația amintită. (Mai exact, eu gândeam așa strofa: 

„Când risipim cerneala în poeme,

Precum coioții gata să mursece

Ne irosim lumina prea devreme,

Dar n-acceptăm fântâna să ne sece” ... dar era doar părerea mea. N-am vrut să vin eu cu sugestia deja aplicată strofei. Mie acest „să ne-apună” nu-mi pare potrivit. Dar facem ca la cenaclu: din multele păreri doar a autorului rămâne. 

[Camelia Ardelean]

Vasile Burduşa, mulţumesc de prezenţă şi semnul de apreciere lăsat! Cu prietenie,

[Camelia Ardelean]

Domnule Cicu, sunt onorată de trecerea dvs. prin pagina mea! Fără să vreţi/ştiţi, aţi menţionat în comentariul dvs. exact cuvântul cheie al ultimei strofe: "inspiraţie"! "Fântâna" reprezintă, de fapt, inspiraţia poetului, arma lui ("mortală" sau nu)! El nu acceptă să-i "apună fântâna" niciodată, chiar dacă îşi "iroseşte lumina" (energia), de multe ori, pe lucruri inutile. Dacă scot cuvintele de care spuneţi, piere însuşi sensul pe care am vrut să-l dau finalului. Desigur că, dacă muza îmi va trimite ceva "şi mai şi", nu voi ezita să o ascult, nu am nimic împotriva îmbunătăţirii textului, dar până atunci, nu voi face nicio modificare! Vă mulţumesc mult pentru lectură şi apreciere! Stimă,

[Tudor Cicu]

„Când risipim cerneala în poeme,

Suntem coioții ce urlăm la lună,

Ne irosim lumina prea devreme,

Dar n-acceptăm” .... cuvintele omise nu dau magie și interesul așteptat poeziei (care nu e pamflet). În aceste cuvinte omise ar fi stat inspirația deosebită a poeziei. Poate refaci, tu decizi. Merită! Fiindcă transmite mult!

[Camelia Ardelean]

Dragă Nikol, ai înţeles-o exact aşa... cum am scris-o! :-) Tot ce spui în comentariu am simţit şi eu, atunci când am compus-o: "autoironia e bună, atunci când există pericolul de a te semeți prea tare într-o falsă perfecțiune" etc.! Perfecţiunea este un ideal spre care omul tinde, dar nu îl atinge niciodată! Mă bucur că am reuşit să transmit ceea ce am simţit/mi-am dorit! Îţi mulţumesc mult de comentariu şi semnul de apreciere! Cu drag,

[Camelia Ardelean]

Păi vezi acum de ce nu am specificat de la început, la subtitlu, că e pamflet, Valerian? Fiindcă, de fapt, nu e! Am făcut-o ulterior, ca să-ţi fac pe plac! :-) (Dacă aveam intenţia să scriu un pamflet "curat", o făceam, desigur, însă nu acesta a fost scopul meu, nu mă atrage neapărat acest gen!)

Acu', dacă e anostă sau nu (poezia), nu poate spune decât fiecare pentru sine, după ce o citeşte! Unora li se pare plictisitor şahul, altora le place la nebunie şi fac carieră din el etc. :-) Dacă cineva e hotărât să nu-i placă ceva, nu-i va plăcea, cu siguranţă! E alegerea fiecăruia dacă se bucură (sau nu) de o lectură (sau de orice altceva), eu nu pot face nimic în acest sens! În orice caz, pentru mine au fost benefice trecerea ta prin pagina mea şi dialogul nostru, mi-au crescut "audienţa"! :-)) Nu pot decât să zic... merci encore! :-) Amitiee,

[Nikol MerBreM]

Eu înțeleg poezia aceasta ca pe o ironie, persiflare a firii umane (în special a artistului) în veşnică zbatere între banal şi sublim, dar şi o subînțeleasă autoironie purificatoare şi atunci îmi place, consider că autoironia e bună, atunci când există pericolul de a te semeți prea tare într-o falsă perfecțiune. Eu cred că odată ce o poezie a fost aruncată în lume, ea aparține în egală măsură fiecărui cititor, de aceea îmi permit să ignor inclusiv comentariile/interpretările autoarei :), şi să mă bucur de poezie în forma în care ea a ajuns la mine :)!
Cu drag,
Nikol

[Camelia Ardelean]

PS: Nu am reuşit să-l pun la subtitlu, l-am pus în continuarea titlului, sper că nu e o problemă!

[Camelia Ardelean]

:-)) Da, exemplul cu gravida este elocvent, Valerian! Eu, de fapt, voiam să spun, prin expresia "cu un uşor iz de pamflet", faptul că al meu e chiar foarte "cuminte", în comparaţie cu altele, mult mai virulente, pe care le-am întâlnit, de-a lungul timpului!

Sincer, nu mi-a trecut prin minte să scriu la subtitlu că e pamflet, credeam că se subînţelege din conţinut (la fel cum se subînţelege/observă şi la sonet că e sonet, fără a mai preciza acest lucru)! O să rectific imediat! Sper că acum nu mai e vreo problemă! :-) Mulţumesc de sfat! Cu aceeaşi prietenie,