Pianul

Un pian păstrat prin vremuri, învelit cu praf de timp,
Simțind mângâieri pe clape și le amintește-ndată.
Stă stingher, gândind la clipe trăite-ntr-un anotimp,
Când alina cu-al său cântec o inimă-ndurerată!

Simte iar vibrări în suflet, de departe și de-aproape,
Învelindu-se prin corzi, pătrunzându-le ușor,
Parcă-ar vrea să cânte iar, cum cânta târziu în noapte,
Când curgeau pe clape lacrimi care izvorau din dor!

Dintr-odat’, s-aude-un murmur, ce liniștea-ncet sfărâmă
Și-o împarte în ecouri  tonul răgușit și trist!
Ușor prinse-n griji și teamă, firele de praf s-adună
Iar pianu-și spune-n taină ,,Încă-s viu, încă exist!”

Floarea dragostei, uitată, lângă el s-a rătăcit,
Presărând o mângâiere fadă, rece, amorțită!
Iar rubinul din petale catifeaua și-a-nvechit,
Când pianul plin de vise a trăit clipa dorită!

Dar așa a fost mereu! Când credea că n-o să fie,
Că azi totul e uitare și după ce-i vis tânjește,
Timpul a pășit încet, aducându-i bucurie
Pentru cântecul său veșnic și iubirea ce-odrăslește!

Uneori, suntem pianul, alteori, petale-n zbor,
Praful clipei ce plutește și răzbate-n orice zi!
Dar din toate pe-astă lume ce s-adună într-un dor,
Rămânem doar amintirea pentru cei ce ne-or iubi!

Vizualizări: 101

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Sipoteanu Elena pe Mai 18, 2014 la 12:30pm

Vă mulțumesc pentru lectură și sfaturile prețioase, doamna Sofia Sincă!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Mai 18, 2014 la 9:22am

Povestea pianului, nostalgie, amintiri, dor de bine. O poveste, fără fior liric. Nimic nou pe pământ. Ai scăpări de ritm la unele versuri. Faci exces de când, care, ce - prea multe cuvinte de legătură în versuri.

Când alina cu-al său cântec o inimă-ndurerată! - Când alină cu-al său cântec o inimă îndurerată

Învelind ale lui corzi, pătrunzându-le ușor, - Învelindu-se prin corzi, pătrunzându-le ușor,

Parcă-ar vrea să cânte iar, cum cânta târziu în noapte,
Când curgeau pe clape lacrimi care izvorau din dor! - cam multe cuvinte de legătură

Și-o împarte în ecouri c-un ton răgușit și trist! - Și-o împarte în ecouri tonul răgușit și trist!

Presărând o mângâiere ce i-a scăpat amorțită! - Presărând o mângâiere fadă, rece, amorțită!

Eu am modificat versurile, însă nu este obligatoriu să le modifici și tu în acest fel. Însă este obligatoriu să scoți șchiopătarea ritmului.

În concluzie, mesajul poeziilor tale este același. Eu zic să faci poezii mai mici, mai concentrate și mai diferite.

Cu prietenie, Sofy!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Pe când inimile erau încăpătoare a lui Elena Victoria Glodean
cu 2 ore în urmă
Pictograma profiluluiAda Nemescu i-a dăruit un cadou utilizatorului Gabriela Raucă
cu 6 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Flacăra Iubirii a utilizatorului Dacu
"Bună dimineața tuturor,        Chiar aseară, la vreun sfert de oră după a mea…"
cu 8 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vecinătate a utilizatorului Ana-Maria Butuza
"Lupta continua cu proprii demoni. Mi-a placut in mod deosebit aceasta imagine: Trage din țigară cu…"
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Vecinătate a lui Ana-Maria Butuza
cu 9 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Realități a utilizatorului C.Titi Nechita
"In orice exista ceva bun, dar, mai ales, exista speranta! Citit cu placere, "
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Realități a lui C.Titi Nechita
cu 9 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Copacul cu rădăcini extraterestre a utilizatorului Costel Zăgan
"amuzant! :)"
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Copacul cu rădăcini extraterestre a lui Costel Zăgan
cu 9 ore în urmă
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Apusul de neoprit a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Mulțumesc, domnule Bolache, pentru vizită!"
ieri
Postare de log efectuată de Dacu

Flacăra Iubirii

Se așterne-ncet uitarea,În al meu Suflet cernit!Azi îmi e mai bună stareaȘi mă simt mai…Vezi mai mult
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gândind la Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
"Frumos omagiu, citit cu placere!"
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Gândind la Eminescu a lui C.Titi Nechita
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mărită stea a utilizatorului Răduță If. Toader
"Foarte frumos omagiu!"
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Mărită stea a lui Răduță If. Toader
ieri
Utilizatorului IOAN stoian îi place postarea pe blog Cioraniană a lui gabriel cristea
ieri
Postare de log efectuată de IOAN stoian

ELEGIA COSMICA XV

LA LIMITA REALULUI MOTTO: ,Nu e nimic și touși e! Mihai Eminescu A gândi la ce nu se poate gândi…Vezi mai mult
ieri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Un semn de lectură plăcută..."
ieri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Realități a utilizatorului C.Titi Nechita
"O poezie în ton cu realitatea dezamăgitoare pe alocuri. Nu ne rămâne decât să…"
ieri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Copacul cu rădăcini extraterestre a utilizatorului Costel Zăgan
"Interesantă fulguire poetică în care cultul religios își dă mâna cu…"
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor