Orfeu

[Ana-Cristina Popescu]

Am căutat-o pe Euridice

şi-am coborât în Infern

unde umbrele,

ascultându-mi cântecul

începeau să nădăjduiască

că vor ajunge zei.

Prin infernul deşertăciunii lumeşti

o căutam pe Euridice,

Euridice, muza aceea,

idealul ce aleargă odată cu mine,

mă urmează la fiecare pas,

culege grabnic fiecare notă

de teamă să nu piardă ceva

din esenţa divinităţii.

Cântam ...

Şi umbrele în jurul meu

se opreau să-mi asculte ... cuvântul,

până când

într-o nebunie de-o clipă

mi-am aruncat ochii

în urma mea;

Acolo era sufletul meu,

îmi zâmbea a fericire,

a împlinire,

era la un pas

de-a cuceri veşnicia,

dar ... veşnicia ...

a fugit mişeleşte,

a fugit ca un şarpe;

iar sufletu-mi,

sufletu-mi a rămas o stea;

în timp ce eu

am alunecat într-o gaură neagră

şi-am fost închisă undeva,

în timp.

[Sofia Sincă]

Dacă nu ar fi tenta de poveste i-aș zice textului poem, dar așa... nici nu știu cum să-i zic, că nici prozo-poem nu este. E o poveste despre suflet cu trimitere în mitologia greacă. Orfeu cu al său infern. Prea explicit expuse trăirile care de altfel sunt mișcătoare, convingătoare. Ai metafore frumoase, dar textul se poate șlefui.

Am citit cu plăcere,

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

nădăjduiască că vor 

Punctele de suspensie se lipesc de cuvintele pe care le succed sau le preced.

Primele două secvențe ale poeziei sunt mai rafinate. Oricum, mesajul e interesant.

da Coza