Șoptiri...(8)

[Răduță If. Toader]

Ei nu știau

ce e odihna,

decât în zi de sărbătoare...

Să poți trudi

îți trebuie o masă

cu cele necesare viețuirii,

îți trebuie o casă,

cu liniște în ea și-n bătătură,

îți trebuie o sfântă înțelegere

și pace între dragii

din preajmă și din depărtare...

N-au pregetat

a cultiva pământul sfânt

ca pe un sanctuar,

conviețuind cu ciute și cornute

ca devotate suflete,

în marea trecere către eternitate...

Așa au dăinuit

și moșii

și strămoșii,

iar pentru viața asta 

simplă și ferice,

adesea s-au jertfit

fără un strop de-împotrivire,

era un dat,

un sacru dar

primit ca moștenire,

primul în lista cea nescrisă

ca testament și drept la nemurire...

 

            ****

Cu lemnul și cu piatra

au meșterit unelte

ca să-și îmbrace morții în morminte,

au înălțat coline

și imnuri către ceruri,

spre a-și slăvi Bărbații

și a-i zidi în situri

de sacre oseminte...

Au dăltuit în lemnul,

adeseori jertfit,

simțiri răscolitoare

de patimi

și iubit,

de scris fără de slove,

poeme și cântări

cât să le trâmbițeze în cele patru zări,

făcut-au casa templu

pentru a lor mireasă,

făcut-au ca mireasa să le fie casă,

cu prunci și cu altare

de sfinte armonii,

făcut-au să se știe c-au fost

și vor fi vii...