oamenii mint în genunchi

[teodor dume]

încerc să înţeleg de ce 

se pleacă mereu  

în ziua în care Dumnezeu

coboară printre oameni şi plânge

e singura dată când oamenii

se adună în cerc

sub lumina unei lumânări

şi nu spun nimic

cineva le umblă prin suflet

şi-n aceeaşi respiraţie

îngenunchează pe liniştea

ce se deschide ca

un răsărit

durerea se amplifică dar

nu le aparţine

îmi amintesc de mama când

mi-a spus că bunica

se ascunde în cer şi câteodată

ar vrea să se joace cu mine

e singura minciună spusă de mama

un neadevăr pe care îl vom rosti mereu

 

[teodor dume]

ada nemescu,

mulţumesc frumos pentru modul în care ai perceput aceste stări.

multă stimă,

[teodor dume]

mulţumesc, sofy

nu mă scuz dar acest text chiar că nu e stufos deloc.

puinctările stărilor sunt la fix tocmai pentru a jalona fiecare părticică din acel ritual al plecării pe drumul fără întoarcere...

am toată stima şi consideraţia pentru un om deosebit,

[Sofia Sincă]

Poetul transmite sentimente, trăiri şi provoacă la analiză şi introspecţie prin sufletul răpus de amintiri. Păcatul este tot pentru oameni...

Poemul mi se pare puţin stufos. Prea multe cuvinte de legătură.

Am citit cu plăcere, Sofy!