Ninge a noi

[gina zaharia]

Vameșul păgânilor cânta din lira peștilor,

în fața lui se înșiraseră stejari de război,

unii sfâșiau aerul, alții aveau dălți pentru veșnicie,

singurul drumeț care nu s-a oprit a fost încătușat de lumină.

Era duminică.

 

Ogoarele au învățat iernile să treiere,

orice movilă decupată din istoria noastră

putea fi baricadă pe sufletul meu,

dar am urcat pasajul cel mai sărat

și m-am trezit într-un duo celebru:

eu țineam la piept un adagio șchiop, tu - un vultur auriu.

Se făcuse liniște.

 

Te-am aflat ciocnind cupe de vin cu zorii,

așa am știut câte grade are partitura vitejilor neutri, grăbiți

să-și amintească despre gloria în care

armurile opresc flăcările în tunelul raiului.

La gura sobei venise tot cerul.

 

Întunericul și-a dezbrăcat frâiele în cruce,

ador izbânda pietrelor pe lacul vulcanic,

sub cupola secerișului mania înaintează cu fruntea sus;

va dispărea odată cu glasul cocoșilor-sălbatici

din peșterile schițate în fugă

pe inimă.

Ninge a noi.

[Valeria Merca]

...

''sub cupola secerișului mania înaintează cu fruntea sus,

  va dispărea odată cu glasul cocoșilor de munte

  din peșterile schițate în fugă

  pe inimă.''

Semn de Admiratie, draga Gina!

[gina zaharia]

Îți mulțumesc, Laura. De fapt, titlul mi-a venit primul în gând. Apoi am încercat să-l urmez... vitejește :)))

[Laura H.]

Poezie frumoasă, plină de expresivitate. Fiecare vers al tău e o încântare, Gina.

Îmi place mult și titlul.