nedefinita putere

[LUMINITA SCOTNOTIS]

nedefinita putere

 

putem un ceas să ne petrecem clipa

cea coborâtă-ntâi pe arcuite tâmple

putem să rupem vântului aripa

şi ultimele ploi albastre de cuvinte

 

putem să-nchidem ochilor privirea 

s-o-ntunecăm  deşi ar fi devreme

şi pustiiţi cum azi ne vrea pieirea

să suspinăm muţeşte în poeme

 

însă ferească-ne lumina învierii

de nu vom da o ultimă speranţă

celor ce au nevoia mângâierii

căzuţi în hău şi-acum şi-n altă viaţă

 

pe mâini şi sub picioare cu tot iadul

hoinari de fum satanice făpturi

şi ne-om zori pe creştete cu fadul

teluric zbor pe drum de foc mahmuri

 

putem să-naintăm ca racu-n paşi

de frig cumplit din degete să paştem

în crude dimineţi şi-n fapte laşi

spice de timp când fulgere ne naştem

 

când desemnate-n semne plâng ecouri

şi piua bate-n pulberea nătângă

trăim în cap ades pătrunşi de nouri

şi de apus un şut primim şi-o stângă

 

şi alergăm să ne prindem la trântă       

cu-n ultim zbor atemporal şi vid

şi nu trăim doar traiul ne frământă

un aluat stupid în creştere perfid

 

[Sofia Sincă]

M-am umplut de frumos, de fineţe şi ţi-am admirat încă o dată altruismul sufletului, Luminiţa. Versul tău amplu, plin întotdeauna, ca şi cum ţi-ar fi teamă că nu ai spus tot, este absolut încântător. Îmi era dor de o poezie clasică a ta. Mi-am amintit de vremuri bune... nu spun că acum nu sunt bune...

Deosebită preţuire, Sofy!