înainte să cobori la prima

[gabriel cristea]

mă tot plimb cu tramvaiul ăsta unsuros
în speranța că te voi revedea
ca atunci când mi-ai făcut cu ochiul
înainte să cobori la prima
eram după tura de noapte
și prea timid așa îmbrăcat soldățește
cu cizmele ălea de-ți puteai rimela ochii în ele
eram tânăr și slab atât de slab de parcă ziceai
că am furat uniforma de pe sârmă
și m-am deghizat în sperietoare de fete
stația de unde te urcaseși
acum era goală ca o fabrică părăsită
poate pentru că e duminică și
oamenii muncii se odihnesc
căutând piatra filosofală prin frigiderele albe
obositor de albe...
vine capătul de linie - mamaia -
plaja hibernală spulberând nisipul de-aiurea
și vântul ridicând pescăruși gălăgioși
ar trebui să dorm la ora asta da ar trebui
dar merg fără țintă încercând să-mi amintesc
la ce stație ai coborât...

e târziu e 6 dimineața
după o altă tură de noapte
ca atunci când mi-ai făcut cu ochiul
înainte să cobori la prima
iar eu m-am dus ca un idiot să contemplu marea

[gabriel cristea]

Domnule Cicu, eu mă aflam în tramvaiul 100, care avea cap de linie  Satul de Vacanță, prin toamna lui 1989. :) Mulțumesc pentru apreciere și comentariu! Sunt onorat!

[gabriel cristea]

Mihaela, povestea e veche - au dispărut și tramvaiele, între timp, iar cizmele sunt aruncate într-o magazie... :)) Mersi de apreciere!

[gabriel cristea]

Mulțumesc pentru comentariu, doamnă Sofia Sincă!

[Tudor Cicu]

Place, da! - fiindcă poetul nu explică nimic prin personajele sale în călătoria cu tramvaiul (la mare?). În fine, el doar povestește. Ne povestește despre neliniștea zonelor ascunse în fiecare dintre noi. Și ni se pare că ne-a descoperit și ne arată, concomitent în interior și exterior și am vrea ca poetul să nu fi plecat cu tramvaiul și să (re)descopere îngerul unei dimineți libere... un înger după a cărui foșnitoare prezență vom întoarce capetele și vom tresări, și care are toate atributele eterne căutate de toți bărbații, înainte de a coborî la prima. 

[Mihaela Suciu]

Autoironie de dulce şi amar!

Găbițule, ocupă-te de tamvai, că mă duc eu să contempu marea... mi-a dispărut marinarul. :))

[Sofia Sincă]

Melancolic, nostalgic, romantic. Mesajul realităţii se află în cuvânt, mai ales în limbajul poetic, în câmpul poeziei, sub formă de simboluri sensibilizatoare.

Dimineţi cu amintiri dulci-amărui înăspresc și mai tare starea deprimantă a poetului şi fac adevărul să pară mai real. În timp nimic nu mai e la fel. Totul se schimbă și ce e mai grav, e că se schimbă în rău.

Am citit cu deosebită plăcere,

Sofi