mulatru de aprilie

[Carmen Ștefania Luca(Odin)]

sap obscurul până dau de ceva izvoare de lumină
pereții mi-au rămas mici și încheietura cu timpul mă strânge
soarele sigur stă desenat undeva departe 
după acest văl
îi simt căldura cum îmi despică întunericul foaie cu foaie
când voi întrezări vreun fascicol mă voi ține scai

de prin zidurile reci ies mâini sa-mi ungă sufletul cu stele
uitate prin buzunarele lor sparte
e un fel de troc de joasă speță și-l accept să-mi trec puntea
și eu am donat iubirea pe unde-am apucat
cu gândul că se regenerează din fiecare bucățică tăiată...

păsările întunericului se așează cu unghiile pe sufletul meu
ciugulindu-l ca pe-o bucată de pâine din mâna unui copil speriat
râșnesc toate stelele primite în dar și mă acopăr cu praful
să trec neobservat

doar ca un fluviu agățat de pământ
prins în pietre

ca o lanternă inima caută linia orizontului
cine știe poate se curbează spre cer

o găsesc
întind sufletul și viețile în care-am stat
pe toată distanța 
e loc sub soarele desenat

obscurul îmi fură uneltele și eu mă înalț
lăsându-l în urmă
puțin câte puțin
puțin...

[teodor dume]

inima se curbează spre cer

frumos şi acaparant!

[Vasilisia Lazăr]

Excelent text! La Mulți Ani Fericiți, Carmen!

Și, o dedicație:

Stau la fereastra odăii întunecoase,

prin geam desluşesc o umbră,

apoi, tot mai clar, silueta unei fetiţe.

Îmi dau seama că sunt eu.

Port anii copilăriei mele şi funda

pe care mi-o prindea întotdeauna mama în păr.

 

Deodată, pe uşă intră o tânără femeie.

Îmi recunosc strălucirea din ochi.

Din ea descinde alta

şi-nlăuntrul acesteia o alta, pitită în alta,

mereu eu…

 

Scrijelesc scoarţa din piept în piept,

până la inima încă moale,

magmă din sâmburele atâtor înfrângeri.

 

Trec din păpuşă-n păpuşă şi ţopăi

şi piciorul mi-e tot mai mic; vreau să mă întorc,

dar cineva nu mă lasă să trec de două ori prin acelaşi loc.

 

– Doamne, aruncă-mă până la ultima păpuşă din mine! strig…

 

– Dar eşti chiar tu, cea de azi,

în tine poţi mângâia somnul celor de ieri…

Închide ochii şi vei fi iarăşi tânăra naivă,

sau copilul gângurind fericit,

ori sămânţa în care sufletul orfan şi-a aflat casă.

 

Păpuşa ce doarme în leagăn eşti tu cea de mâine, matrioşka…

[Carmen Ștefania Luca(Odin)]

mulțumesc mult! îmi place disecția poetică!