De jurăminte-n veac nu mă dezleg,
Cu ele sfarm a lumii nepăsare,
N-am inima-nsetată de-nșelare
Și ce n-am semănat nici nu culeg.
În fața ta mă plec, om bun, și tac...
Să îți vorbească despre toate luna,
Ea este-o curtezană și întruna
Se leagănă-n rostirile ce-ți plac.
Ca vântul ce sculptează stele-n stânci
O magică lucire sapă-n mine
Și slujitor și paznic de ruine
Simt taina ei și farmecele-adânci.
Privesc absent ades sau rugător
Când domuri cresc din lacrimile sale
Învie amintirea din jurnale
Sub un suspin firav de cititor.
Adaugă un comentariu
Mulțumesc din suflet, Cristinela!
Mulțumesc, dragă Mihaela, cu bucurie pentru că ești mereu lângă mine!
Vă mulțumesc, doamna Vasilisia! Sunt învățăcel, doar că unele poezii vin așa așezate.
Prețuire!
frumos, frumos Denise! :-*
tare frumos, admiraţie!
Ce frumos, Denisa! Observ că acum strunești bine ritmul. Bravo!
Mulțumesc, Dorina, suflet frumos!
Admirație.
Mă bucur pt că pot veni aici.
Mulțumesc din suflet!
Frumos, bine construită și condusă poezia!
Bravo, Denisa!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE