message sent

[Marcel Vişa]

e frig în orașul în care ne-am iubit cândva
șobolanii au ros izolația termică a peretelui dintre noi
și acum îți simt răceala
e un ger de crapă pietrele pe care ne-am scris cândva declarații de dragoste
tu zaci în pat cuprinsă de febră și îl aștepți pe dr. Jivago
eu îmi umplu pipa cu tutun și trag adânc în piept aerul viciat

în munți e și mai frig
pe sub ușa colibei pătrund meduze albastre de zăpadă
pe care numai eu le văd
e doar o altă invenție brevetată în laboratorul gândirii mele absurde
pe Național Geografic se transmite în reluare iubirea dintre noi
dar aici nu am cablu
doar o funie de care am spânzurat amintirile

înfofolit lângă soba de tablă ruginită scriu un ultim bilet de adio
îl îndes în sticla de vin goală rămasă pe raft
o arunc în bezna de afară
*message sent*
cobor apoi pe scara imaginară din copca ce se cască la picioarele mele
în subsolul ființei e cald
e bine
îmi împreunez mâinile pe piept și strâng cu putere
din inimă iese puroiul negru acumulat de-a lungul vieții tale
a trebuit să te ucid
iartă-mă te rog
meduzele albastre se strâng la picnic
sorb ceața din aer
filtrează durerea
dar pe când să adorm în zumzetul liniștitor al tentaculelor
sticla se întoarce precum un bumerang și sparge fereastra dintre lumi
e plină cu lichid amniotic în care se zbate același bilet născut de o mare dezamăgire
*message sent but not delivered*

[Valeria Merca]

Impresionant întreg poemul. Finalul e de  excepție.

Am citit cu admirație.

[gina zaharia]

Toate poeziile tale sunt la fel de frumoase, dar mesajul acesta a împânzit lumina.

Ce bine că urmăresc Național Geografic! :)

Prețuire, Marcel!