Mai trece o toamnă...

[Camelia Ardelean]

Mai trece o toamnă, pe lujerul său

Apun simfonii adulate de soare,

Erori ancestrale m-afundă în hău,

Sub sigla-nnoptării, lumina mă doare.

 

M-adap la fântână din timpul rămas,

În pântecu-i rece – puhoi de secunde

Proclamă voiajul prin „junglă” la pas;

Tăcerea din mine tresaltă pe unde.

 

Nervuri de-ntuneric acced uniform,

Pe steiuri de vise mi-e sufletul rană,

Sub ceru-n travaliu, speranțele dorm,

Scornește destinu-mi o stea subterană.

 

Un cearcăn de gânduri tratez uneori

Cu plasturi de ploi, curcubeu din petale,

Dar pacea din cuget stă-n cuib de condori,

Remediul iubirii, pe-a inimii cale.

 

Mai trece o toamnă... Un nou aisberg

Hlamida-și îmbracă în vechea noemă;

Prin cioburi de aripi mă chinui să merg,

Târăsc pe ghețari existența-mi boemă...

 

[Laura H.]

O poezie in stilul poetei Camelia Ardelean, corect din punct de vedere prozodic, cu multe imagini sugestive. Felicitari, Camelia!

[Valeria Merca]

Poezia se remarcă prin muzicalitatea dată de ritm, rimă şi măsura versurilor. 

O poezie muncită, frumoasă, în stilul propriu al autoarei.
Am citit cu plăcere.

[Ion Lazăr da Coza]

Ultimul cuvânt din poezie - boemă - e bomboana de pe colivă, în loc să fie cireașa de pe tort! :(((

Versuri inconstante ca valoare.

da Coza