Azi s-au întâlnit în răscrucea cerului
opusurile
helios și-a oglindit câteva clipe
în ochii selenei dorințele fierbinți
a mistuit în sărutul privirii
fluxul emoțiilor din oceanul nopții
eul se frâmântă și plânge
încremenirea din suflet îl strânge
precum prometeu înlănțuit
nu mai contenește să se roage și strige
energia vitală sapă strungi
rănindu-și unghiile
sufletele temerare taie stringurile
ar vrea iar să străbată desculț copilul poienile
gustul fericirii avea cândva gust de măcriș acrișor
imnul libertății răsuna nestingherit călător
întins pe mușchi verde la rădăcina copacilor
legănat de șoaptele vântului avea iz de muze
privind cerul printre ramuri și frunze
azi pradă a limitărilor
și sclav lucrurilor mărunte
printr-o lucarnă a temniței
zăresc licărind firav pulsul tentației
pluton cu moartea la braț
zeflemitor mă înfruntă:
privește
infinitul te cheamă
măsoară în tine spirite înfricoșat
abisurile și întunecimi nedescoperite
îți ești temnicer suflete
ai țesut din comodități și reguli absurde
cavou din marmură neagră viselor
ții sub șapte lacăte dorurile nestinse
deschide în ziua eclipsei temnița
în deget sufletul acunde iarba fiarelor
altrimenti te va îngheța
noianul ghețurilor
din inima ta.

Vizualizări: 65

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr (da Coza) pe Iulie 21, 2018 la 2:31am

Cred că altrimenti s-a strecurat din italiană. :)

Sunt și expresii poetice aici, dar se pierd, fiindcă există prea multă descriere.

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iulie 18, 2018 la 7:56pm

String (termen din cele mai recente teorii despre Big Bang) alături de poieni, se „pupă ca naiba” - ca să citez un clasic.

Doar finalul aduce a poezie.

da Coza

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iulie 18, 2018 la 10:10am

O descriere fadă... fără viață, să nu mai vorbim de magie. Eu nu am simțit nici un fel de magie. În câte un vers două, asociate, există câte o adiere plăcută, dar total deviată de la temă... zic eu. Filosofie... filosofie, fără fior liric.

Dar există mai multe deviații ale cuvintelor românești sau care nu există deloc în DEX. Cum ar fi: stringurile, altrimenti.

Am citit,

Sofi

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Iulie 17, 2018 la 4:13pm

Am citit cu interes.

Comentariu publicat de gina zaharia pe Iulie 15, 2018 la 7:34pm

îți ești temnicer suflete

Am citit cu plăcere!

Comentariu publicat de Ana Cîmpeanu pe Iulie 15, 2018 la 7:14pm
O meditatie filosofică amplă,pe tema generală a existentei umane,multe,parcă prea multe neologisme

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Nelinişte a lui autor necunoscut
cu 10 minute în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog timp a lui Darie Giurgiu
cu 11 minute în urmă
Postări de log efectuate de autor necunoscut
cu 1 oră în urmă
autor necunoscut a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Se leagănă a utilizatorului autor necunoscut
cu 1 oră în urmă
autor necunoscut a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Suspans a utilizatorului autor necunoscut
cu 1 oră în urmă
autor necunoscut a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nelinişte a utilizatorului autor necunoscut
cu 1 oră în urmă
autor necunoscut a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nelinişte a utilizatorului autor necunoscut
cu 1 oră în urmă
autor necunoscut a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Acolo unde sunt a utilizatorului autor necunoscut
cu 2 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Război interior a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Ana Cîmpeanu şi autor necunoscut sunt acum prieteni
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Ana Cîmpeanu îi place postarea pe blog Acolo unde sunt a lui autor necunoscut
cu 2 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Acolo unde sunt a utilizatorului autor necunoscut
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Ana Cîmpeanu îi place postarea pe blog constatări a lui nicolae vaduva
cu 2 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog constatări a utilizatorului nicolae vaduva
cu 2 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scurt-metraj a utilizatorului Mirela Ciupercă
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ana Cîmpeanu
cu 2 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înger pribeag a utilizatorului Ana Cîmpeanu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Copacul meu drag a lui gina zaharia
cu 2 ore în urmă
Mirela Ciupercă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Acolo unde sunt a utilizatorului autor necunoscut
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mirela Ciupercă îi place postarea pe blog Acolo unde sunt a lui autor necunoscut
cu 4 ore în urmă

frecvență trafic

© 2018   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor