în trecut nu-i chiar așa de cald

prezentul are gustul staticului și-al rutinei 

mai bine dau o raită prin mine să văd ce-am mai făcut

odinioară

închid ochii fizici și deschid interiorul

ai zice că-i un soi de beci dar e un pic mai altfel

cel puțin aparențele salvează

amintirile par ordonate incolore pe alocuri

tăcute tresar la atingere li se pun guri 

undeva departe aerul e încărcat cu păcură 

se respiră greu când moara dracilor

scoate îngeri pe bandă rulantă 

noi stăteam în casă închiși ermetic

să nu inhalăm praful și așa n-o duceam bine cu inima

omul cu pegas la poartă se îmbracă-n kaki

cumpără pâine de la bufet pe cartelă

vânzătoarea nu are rest

îi dă un colț de vis în care-a plâns pe săturate

și învață de la păsări note muzicale

sub care poștașul îi aducea doar Adevărul

lângă mămăliga tăiată cu ața în parfum de ceapă verde

și Tazlăul îi curgea pe sub mustață 

cu peștii care săreau în sus de bucurie 

de ce-ar mai plânge tot o viață-i și moarta asta

ei știu mai bine ca oricine și el le asculta trecerea

așa cum asculta și plânsul meu din miezul primăverii

cercul dulce cu lumini deasupra lipsea

treceam absent mai multe prezențe 

și golul mă zgâria 

mă dezbrac și fug de trecut

dar unde oare să m-ascund

mă urmărește...

 

Vizualizări: 87

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Carmen Ștefania Luca(Odin) pe Martie 19, 2014 la 12:43pm

merci fain, Augusta! :)

Comentariu publicat de Chris pe Martie 19, 2014 la 12:42pm

citit cu plăcere şi interes!

Comentariu publicat de Carmen Ștefania Luca(Odin) pe Martie 19, 2014 la 8:21am

mulțumiri! 

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Martie 19, 2014 la 1:24am

Sinceritate maximă, chiar dacă uneori nu-i plăcută.

Poezia place.

da Coza

Comentariu publicat de Carmen Ștefania Luca(Odin) pe Martie 18, 2014 la 2:19pm

cum am făcut eu! meci!

Comentariu publicat de Corina Militaru pe Martie 18, 2014 la 2:18pm

mă dezbrac și fug de trecut

dar unde oare să m-ascund

mă urmărește... Mai bine îl privești în față. :)

Mi-a plăcut!

Comentariu publicat de Carmen Ștefania Luca(Odin) pe Martie 18, 2014 la 12:22pm

fără ele poate am fi totuși prea săraci....

Comentariu publicat de Mihaela Roxana Boboc pe Martie 18, 2014 la 12:21pm

așa cum asculta și plânsul meu din miezul primăverii

cercul dulce cu lumini deasupra lipsea

treceam absent mai multe prezențe 

și golul mă zgâria 

impresionant! nu putem fugi, amintirile ne urmăresc oriunde...

Comentariu publicat de Carmen Ștefania Luca(Odin) pe Martie 18, 2014 la 9:49am

cam așa ceva...nu mă laud cu ramele, însă acest tablou e parte din mine...merci fain, Sofy!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Martie 18, 2014 la 9:34am

Amintiri, amintiri de ieri din cenuşia vremurilor de unde a mai rămas un strop de speranţă. Însă nu se ştie când a foat mai bine: atunci sau acum?!

Poemul este un tablou al trecutului, scris metaforic cu trimitere subtilă înspre actualitate.

Am citit cu plăcere!

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 33 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Despre destin a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog O pace a lui carmen popescu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Flori de salcâm a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
carmen popescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului carmen popescu îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de carmen popescu
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Flori de salcâm a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Flori de salcâm a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Ziua fără de sfârşit (fragment) a lui Mihai Katin
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog șșșt – Săptămâna mare a lui Mihaela Popa
cu 15 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihaela Popa
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog casa de ceai a lui petrut dan
cu 16 ore în urmă
Valeriu Anghel a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog casa de ceai a lui petrut dan
cu 17 ore în urmă
Valeriu Anghel a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog casa de ceai a utilizatorului petrut dan
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 18 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor