Arămiu în juru-mi, pretutindeni jar
Și în nări parfumul, aspru, de stejar.
Strâng cu lăcomie răsărituri calde,
Tonuri reci de ocru când încep să scalde
Dealul. Și mă rup,
Frunză tremurândă, de pe vechiul trup.
Și mă simt asemeni brazdei, sângerând,
Pe obrazul toamnei. Mă întreb dar, când
Vălul de tristețe sfâșiat de corbi,
Destrămat, cădea-va? Ceață, ochi de orbi
Cată orizontul, gri, blurat, neclar.
Casa mea-i o frunză într-un vechi stejar.
Viața mea-i o frunză, frunza chiar eu sunt,
Drumul de la ram până la pământ.
Adaugă un comentariu
Nu as vrea să fiu nepoliticoasă, dar Lisia( așa am văzut că îți spun prietenii și vreau să cred că suntem!), este exact așa cum simt eu că trebuie să fie. Da, știu, uneori nu respect regulile stricte ale unei poezii în vers clasic, dar tocmai pentru că m-am păstrat un om liber, îmi permit acest capriciu.
Iertare! Te îmbrățișez!
Flori, eu am înțeles exact de când am citit, de aceea am și folosit acel "totuși", dar tot nu-mi sună bine. Mie nu-mi sună bine. Dar tu ești autoarea. Oricum poezia e frumoasă. Weekend minunat!
(Și... spune-mi Vasilisia! Ne știm.)
Bună dimineața, doamna Vasilisia!
Înainte de toate, se cuvine să vă mulțumesc pentru popas și atenție! Și, bineînțeles, pentru apreciere!
În legătură cu atenționarea, da, știu, pare ciudat, pare că rupe ritmul, dar "dealul" este continuarea primei strofe. Așa se și citește. Urmează o pauză care se autoimpune( sau e impusă de punctul ce o precede). În recitarea mea, sună bine.
Vă mulțumesc încă o dată și vă îmbrățișez cu drag!
Frumos, frumos!
Totuși, aici, se impune o adăugire.
Dealul. Și mă rup,
Vă mulțumesc pentru apreciere, doamna Mioara Manoilă!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE