Locuiam într-o frunză, la marginea toamnei

[Cristea Florica ( Flori Cristea)]

Arămiu în juru-mi, pretutindeni jar
Și în nări parfumul, aspru, de stejar.
Strâng cu lăcomie răsărituri calde,
Tonuri reci de ocru când încep să scalde

Dealul. Și mă rup,
Frunză tremurândă, de pe vechiul trup.
Și mă simt asemeni brazdei, sângerând,
Pe obrazul toamnei. Mă întreb dar, când

Vălul de tristețe sfâșiat de corbi,
Destrămat, cădea-va? Ceață, ochi de orbi
Cată orizontul, gri, blurat, neclar.
Casa mea-i o frunză într-un vechi stejar.

Viața mea-i o frunză, frunza chiar eu sunt,
Drumul de la ram până la pământ.

[Cristea Florica ( Flori Cristea)]

Nu as vrea să fiu nepoliticoasă, dar Lisia( așa am văzut că îți spun prietenii și vreau să cred că suntem!), este exact așa cum simt eu că trebuie să fie.  Da, știu, uneori nu respect regulile stricte ale unei poezii în vers clasic, dar tocmai pentru că m-am păstrat un om liber, îmi permit acest capriciu. 

 Iertare! Te îmbrățișez! 

[Vasilisia Lazăr]

Flori, eu am înțeles exact de când am citit, de aceea am și folosit acel "totuși", dar tot nu-mi sună bine. Mie nu-mi sună bine. Dar tu ești autoarea. Oricum poezia e frumoasă. Weekend minunat! 

(Și... spune-mi Vasilisia! Ne știm.)

[Cristea Florica ( Flori Cristea)]

Bună dimineața, doamna Vasilisia! 

Înainte de toate, se cuvine să vă mulțumesc pentru popas și atenție! Și, bineînțeles, pentru apreciere! 

 În legătură cu atenționarea, da, știu, pare ciudat, pare că rupe ritmul, dar "dealul" este continuarea primei strofe. Așa se și citește. Urmează o pauză care se autoimpune( sau e impusă de punctul ce o precede). În recitarea mea, sună bine. 

 Vă mulțumesc încă o dată și vă îmbrățișez cu drag! 

[Vasilisia Lazăr]

Frumos, frumos!

Totuși, aici, se impune o adăugire. 

Dealul. Și mă rup,

[Cristea Florica ( Flori Cristea)]

Vă mulțumesc pentru apreciere, doamna Mioara Manoilă! 

[Mioara Manoilă]

Foarte frumos!