Linişte

[Ion Lazăr da Coza]

De nesfârşita ploaie

suspinând salcâmii,

ca pruncii în somn,

de vârfuri se îndoaie…

 

Tu nu eşti Ana

 

Din ruinele cetăţii,

din noima cărărilor

voi clădi un poem să arăt

splendoarea singurătăţii

 

Şi n-ai să fii Ana  

 

[chindea maria elena]

Da - un mit drag mie şi emblematic poporului român şi pretabil unor multiple "citiri": mitul creatorului bletemat ca a sa lucrare de creator să se autodistrugă până când va face un sacrificiu mare, un sacrificiu de sânge! Aş zice un mit sălbatic! Da, înţeleg simbolul sacrificiului - înţeleg că nimic nu dăinuie şi n-are strălucire fără un sacrificiu! Da, dar el nu viaţa sa o sacrifică ci pe a soţiei şi pruncului său! Şi-atunci zici: inima de piatră a creatorului de lumină, ochiul rece al lui Shiva, mentalul superior care subordonează totul misiunii sale de lumină!  Sunt foarte multe de spus pe marginea mitului! Eu prefer să îl citesc în manieră proprie: Manole, Ana şi Biserica una sunt! Aşa totul capătă dimensiunea trinităţii, dimensiunea veşniciei!

Acum revenind - tu eşti un Manole generos cu fiinţa umană, laşi în ruine visul creatorului şi faci promisiunea supremă:"Şi n-ai să fii Ana"!  Aşa păstrezi iubita în viaţă, iubirea înreagă nu spintecată de remuşcări - şi  ai parte şi de linişte!  Da, foarte interesantă alegere!....Ai negociat bine cu destinul cărţile... Cu splendoarea singurătăţii am o problemă! Într-un fel toţi suntem singuri pe Golgota! E o treabă între noi şi cruce! Restul sunt decor! Asta ar fi singurătatea! Dar dacă fac o scanare în profunzime a problemei, îmi dau seama că, orice aş face, şi în grotă de m-aş încuia, nu am cum să fiu singură!... Şi-atunci rămâne un vis în care "beau sache dintr-o ceaşcă goală" şi mă-nbăt, c-aşa vrea muşchii mei!

În stilul tău discret, gingaş, atingi precum aripa unui flutur, probleme grave şi faci crochiul unui univers! Eu care sunt doar erupţii - admir pe cei de la antipodul meu!  Că mi-a plăcut nu încape îndoială! Vezi ce a dezlănţuit spontan...

Cu drag, Maria Elena           

   

[Sofia Sincă]

Cred că v-aţi înţeles azi, familia Lazăr să ne frângeţi inimile şi aţi reuşit.

Atâta singurătate evocă acest câteva versuri încât au devit cutremurătoare.

Ăsta da fior poetic!

Cu deosebită admiraţie, Sofy!

[Elena Mititelu]

da Coza, să te fereşti de splendoarea singurătăţii în doi, cu şi fără Ana!

Cu linişte sufletească,

Elena