O libelulă modernistă,
Gătită ca de carnaval
(Era, pe vremuri, activistă,
Ţinea, discretă, un „jurnal”),
Cu fantezia la sumină,
Dup-un plictis revoltător
(Şi-o cură „grea” de spirulină),
Lângă tufişul hidrocor,
Îşi etala ostentativă
Boiala demnă de un show,
Foşnind, cu aere de divă,
Combinezonul ei cel nou.
- Nu eşti sătul, cumetre dragă,
De portul tău vădit spartan?
Eşti învechit, nu e de şagă!
Îi spuse-amicului bâtlan.
De-ai fi şi tu în rând cu viaţa,
Dar parcă eşti pe alt tărâm!
Eu mă rujez făcând şi piaţa,
Orice precepte-ndat’ sfărâm!
Nonconformistă şi rebelă,
Sfidez un cuget decrepit;
Să fii modern – o bagatelă,
Nu poţi, părând introvertit!
Uite, chiar astăzi, de exemplu,
Pe bune, m-ai şocat de tot!
Te crezi, probabil, într-un templu,
Cu stilul tău de sacerdot!
Mai pune-un jeans şi tu, pe tine,
Ori un flanel, că n-o fi foc,
Nuanţe super, de foaltine,
Să ies din starea de amoc!
Aruncă fracul şi jobenul,
Nu vezi cât eşti de şifonat?
(De parcă-n bot pupat-ai trenul
Şi rămăseşi „dezacordat”!)
Nu vreau să ţin un panegiric,
S-arăt cât de cochetă sunt
(Observi, cu farmecu-mi empiric,
Că nu posed un fir cărunt)!
- Ia mai scuteşte-mă, năroado,
Că poate-ţi dau un bobârnac;
Gândeşti c-ai fi din Eldorado,
Nu de aici, de lângă lac!
Văleu, cât eşti de fandosită,
Cucoană de la Moulin Rouge!
Nu te-aş percepe ca ispită,
Nici dacă-n cap ai face sluj!
Şi cu o mină foarte acră,
Masculul cel nesuferit
Realiză că îi consacră
Mai mult de-o clipă de vorbit.
Deschise ciocul, ca să caşte
De oboseala ce-l lovi,
Simţind îndată că îl paşte
Dorinţa de a lenevi,
Iar zburătoarea agitată,
Învăluită de elan,
Ateriză neinvitată
Exact în pliscul năzdrăvan.
Când e fudul, oricine poate
Nenorocirea s-o-ntâlnească –
Uitând, subit, de-acuitate,
Ratează pronia cerească.
Adaugă un comentariu
Domnule Cicu, mă bucur că aţi fost pe aceeaşi lungime de undă cu personajele mele! :-) Mulţumesc mult de aprecieri! Cu drag,
Nuanţe moderne, de foaltine,
Aici e rupere de ritm.
Finalul e într-adevăr ratat. :(
Se poate reveni asupra textului. L-aș prefera mai natural. :)
E, totuşi, doar o poezie cu morală (pentru copii). Fabula are alt aluat...
Îți remarc verva, umorul... dar și polologhia.
da Coza
Nu știu dacă e fabulă sau doar o versificație plăcută. Unde este intriga? Mi se pare că libelula a vorbit cam mult... și bâtlanul deloc. Puteai să-i pui și lui ceva în plisc... :))
Am citit cu plăcere,
Sofi
Și... bâtlanul n-a avut nicio replică?! Dragul de el... :) Primele strofe mi-au plăcut. Față de precedenta e un pas înainte…
Nuanţe moderne, de foaltine, - aici ai sfeclit ritmul rău.
Ai două versuri care, în opinia mea, nu-s tocmai în acord cu restul conținutului (nu că ar fi greșite, doar că mi-aș fi dorit să sune altfel în acest context):
Nu poţi, părând introvertit! sau
Uitând, subit, de-acuitate,
Una peste alta, textul este de luat în seamă...
Succes, pe mai departe, Camelia!
M-am amuzat și asta e de bine, nu-i așa?!
Am impresia că ești pusă pe șotii... și asta e tot de bine când vine vorba de fabulă.
drag,
O inspirație fabulescă, încântătoare! Și amuzantă...
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - scriitor
MIHAI KATIN - scriitor
GRIG SALVAN - scriitor, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru acest an au donat:
Gabriela Raucă - 300 Euro
Monica Pester - 300 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE