Cireșe-amare

[Dinca Valerian]

În locul cel mai năucit de soare,

descăleca un înger. Plini de praf,

pe-ogașul abătut din drumul mare,

pitiți pe după stâlpi de telegraf,

porneam atacul. Nu sunau chinvale

când năvăleam, eroic, la prădat.

Ca niște crunte găști medievale,

ne cățăram în pomul lăudat

să biruim aromele divine.

Băgând, nebuni, în trăiști fără ales,

nici nu simțeam când jos stăpânul vine

să vadă și să-ntrebe ce-am cules.

Era destulă astfel alarmare

să ne aducă multe griji pe cap.

În sân se storcoșeau cireșe-amare,

iar eu fugeam, de fuga lui să scap.

[Dinca Valerian]

@Vasilisia Lazăr  Multumesc pentru lectura si comentariu

[Vasilisia Lazăr]

Amintiri din copilărie... O poezie mai relaxantă. Era și cazul. Nu poți sta mereu doar în frac. :)

[Dinca Valerian]

@Mihaela Popa  Multumesc pentru lectura si apreciere

[Mihaela Popa]

tare frumos, admiraţie!

[Dinca Valerian]

@Chris Multumesc pentru apreciere

[Chris]

amintiri...

frumos redate...

[Dinca Valerian]

@Sofia Sincă Chiar erau cirese amare, singurul loc din sat. Era intrecere mare.Toti cu ochii pe ele, si noi, si stapanii. Stapanii ne recunosteau pe drum dupa zeama cireselor storcosite in sanul camasii. Dar nici noi ne feream, le purtam cu mandria unei medalii Multumesc pentru comentariu

[Sofia Sincă]

Ludic, o poezie a copilăriei, alcătuită cu mult impact. Tăria de a accepta consecinţa faptelor tale, face parte tot din inocența copilăriei.

La furat de cireșe!

Deosebit de frumoasă poezia și binedispune!

Sofi