În oraşul de pe Bosfor
m-am rătăcit mulţi,
foarte mulţi ani.
Am trăit mai întâi
printre visători şi golani,
mai apoi am muncit cu simbrie.
Am avut şi zile mai bune,
cu narghilea şi sarailie.
De multe ori zăcând pe covor,
aşteptam să zboare cu mine
în coloana de praf auriu,
venită la aceeaşi oră
prin ferestruica din luminator
şi să mă ducă la tine.
Uneori auzeam sunet de strune,
îmbătătoare miresme de şerbet,
mă ameţeau când sufeream de foame.
Aciuiat pe lângă un derviş profet,
cutreieram noaptea pe străzi,
iar ziua dormeam în strigăte
de muezini şi de plozi.
În bazarul de mirodenii,
în luciul fântânilor,
în petale de trandafir şi arome de prune,
te găseam fără să te caut anume.
Sângele rodiei îmi încălzea iarna din suflet,
tu erai lanţul înşelător din strâmtoare,
sfărâmând corăbiile duşmane ca pe cojile nucii,
când ucigaşul lui scrâşnet răzbate din mare,

erai vântul venit de la nord să împietrească
orice urmă de slăbiciune lumească.
În sunet de tamburine, zăngănitoare brăţări
la caravanserai aruncă praf în ochii neînvăţaţi
ademenind novicii cu unduitoare mişcări.
În lucirea ochilor negri văd mustangi doar o clipă,
visând la tine adorm iar pe covor,
din somnul meu un nou basm se-nfiripă
în oraşul de pe Bosfor.

(din volumul „Cearcănele verii” , ed Art Creativ)

Vizualizări: 37

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Daniela Albu pe Septembrie 25, 2023 la 10:08am

Vasilisa Lazăr, Mihai Katin, vă mulțumesc pentru popas și comentarii. 

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Septembrie 22, 2023 la 10:26pm

Bine redată atmosfera orientală a Instambulului, alături de amintirea unor vremuri trăite în acest oraș, vremuri nu prea prietenoase, în care doar imaginea ființei iubite regăsită în anumite alte imagini repetitive le făcea mai ușor de suportat. Am citit cu plăcere. Elegant ar fi să și răspundeți celor care vă lasă un cuvânt, o impresie, un sfat, o apreciere... pe pagină.

Comentariu publicat de Mihai Katin pe Septembrie 22, 2023 la 7:57pm

Uneori auzeam sunet de strune,
îmbătătoare miresme de şerbet,
mă ameţeau când sufeream de foame.

Sângele rodiei îmi încălzea iarna din suflet,
tu erai lanţul înşelător din strâmtoare,

În lucirea ochilor negri văd mustangi doar o clipă,
visând la tine adorm iar pe covor,
din somnul meu un nou basm se-nfiripă
în oraşul de pe Bosfor... amintiri  de dincolo de stramtoarea lumilor, o melancolie orientala da poemului lumina sa aparte!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înzăpezit a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Mulțumesc, doamnă Lazăr, pentru lectură și pentru timpul acordat unei analize atente și profunde a…"
cu 2 ore în urmă
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Apusul de neoprit a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Vă mulțumesc, Chris, pentru apreciere!"
cu 3 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Apusul de neoprit a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Plecarea ca un apus. Frumos chiar daca trist. Citit cu placere, "
cu 5 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ocean a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Vă mulțumesc tuturor pentru comentarii!"
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Apusul de neoprit a lui Dumitru Mocanu
cu 5 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Luntrea de opal a utilizatorului Alina Ilie
"Un poem greu precum rusinea dusa pe umeri. Aceste doua imagini mi-au placut in mod…"
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce eram ... a utilizatorului Monica Pester
"Monica, poemul tău e o elegie a desprinderii, unde sunetul timpului („orologiul în…"
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Ce eram ... a lui Monica Pester
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de sinceritate - îmi e dor de mama a utilizatorului Mihaela Popa
"Dragă Mihaela, poemul tău nu vorbește despre absența mamei, ci despre absența mamei dorite –…"
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog exerciții de sinceritate - îmi e dor de mama a lui Mihaela Popa
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înzăpezit a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Poemul acesta e ca o liturghie a zăpezii, unde ninsoarea nu acoperă doar pământul, ci și…"
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Înzăpezit a lui Dumitru Mocanu
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Ocean a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ocean a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Dragă Giorgiana, poemul tău construiește o metaforă centrală puternică – oceanul – ca…"
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Ocean a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 13 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ocean a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Ne simțim adesea copleșiți de un ocean de emoții ale căror valuri nu le stăpânim, ele ne…"
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Vecinătate a lui Ana-Maria Butuza
cu 13 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vecinătate a utilizatorului Ana-Maria Butuza
"O confesiune dramatică în care ne regăsim, cu aceleași vise tulburi, stranii și…"
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Poetul a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 13 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Un text în genul pamfletului ironic și adesea dur, fără menajamente, cu un limbaj frust…"
cu 13 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor