Întinde mâna...

[gina zaharia]

Când liniștea începe să se-adune,

Întinde mâna, știu că ești aici,

Să n-ascultăm tăcerea când ne spune

Că sunem orbi în satul cu furnici.

 

Ogoarele-s arate peste noapte

De păsări, și de lună, și de ploi...

Întinde mâna. Azi vorbim în șoapte.

Fereastra e deschisă între noi.

 

Vrei să colinzi cu mine prin pădure,

Ți-e dor de munți, de drumuri și de ieri?

Astăzi nici hoții nu mai știu să fure

Icoana vârstei dintre primăveri.

 

Vă dăruiesc o cheie și-o poveste;

E tot ce am, vino și tu să vezi,

Cum căprioara trece peste creste,

Iar brazii sunt din ce în ce mai verzi.

 

Întinde mâna, spinii cresc în pace,

E treaba lor pe unde hoinăresc,

Noi să lăsăm lumina să se joace

În pieptul nostru, ca un dar ceresc.

[Dinca Valerian]

Mie imi place. O poezie care-l face pe cititor sa fie atent la ce se petrece. Cred ca este stilul care va prinde cel mai bine. Felicitari ! De acord si cu Ovidiu G. La singular ar fi mai firesc, te poti adresa tuturor la fiecare in parte

[gina zaharia]

Mihaela, și eu te îmbrățișez. Tare, tare!

[gina zaharia]

 Dle  Ovidiu G,   aș fi putut folosi peste tot singularul, dar am ales, așa cum a explicat Mihaela, să îmbrățișez pe toți prietenii mei odată. 

[gina zaharia]

Mulțumesc, Valeria! Gând bun!

[gina zaharia]

Întinde mâna, Sofi, mi-e dor de îmbrățișarea ta!

[gina zaharia]

Mulțumesc, Gabriel!

[Mihaela Suciu]

Domnule Ovidiu G, eu văd nedumerirea așa: Gina se adresează fiecăruia în parte și se dăruiește tuturor.

[Mihaela Suciu]

Ce frumos scrii, Gina! Un îndemn mângâietor spre lumină și tot ce-i frumos... Îmbrățișări, cu ambele mâini!

[Ana C. Ronescu]

Emoționant îndemn la sensibilitate și solidaritate socială. Cât timp poezia trăiește, nu suntem pierduți.

Mulțumesc!

[Valeria Merca]

Emoționant, gingaș și plin de farmec. 

Mulțumim, Gina!