Inima

[BORIS MARIAN]

Inima
Inima mea este trupul meu,
Are mâini,picioare, cap, piele,
Nu sunt ca orice om normal,
Fac și pe nebunul, uneori,
Sunt un copil bătrân,
Cărțile mele au fost duse la spital și operate,
Acolo au și murit,
Am auzit că și morții au inimă,
mi-a spus un doctor în filozofie,
orice pasăre ar trebui să aibă trei aripi
și două capete, parastasele sunt romane nescrise,
la București sunt prea multe funeralii,
nașterile au fost interzise prin lege,
fiecare apare cum poate,
solii dureroase ne vin de dincolo,
din curtea Domnului,
sclerozați, sclerozați, tot rămâne ceva,
nașterea tragediei din pântecele bucuriei,
scuturați-vă de pământ, să nu vă cadă pielea,
pe chei se plimbă frumoasele femei
cu pene colorate, un câine negru latră până ce se albește
de furie. Este cățelul pământului.
Nu l-am văzut, am auzit de el în copilărie.
Orice furnică este incomensurabilă.
Vineri s-a întâmplat să mă întâlnesc cu Robinson,
Fratele meu, dar tu despre dragoste nu știi să scrii.
O, da, sărut sfârcul stâng al lui Venus.
Toate organele sunt roșii, adică de stânga.
Vântule, de ce tresari? Suflet mușcat de ploi.
Omida este gigantică, mărul este pitic.
Găuri de carne – n-am auzit.
Spuneți-mi ce e moartea?
O frază de alții inventată.

[giurgiu maria]

Versuri care-mi plac! În textele dumneavoastră, întâlnesc mereu o lume inedită,adunată de prin diferite părți din univers! E interesant sa întâlnești fețe atât de contrastante. Prețuire sinceră!

[BORIS MARIAN]

mulțumesc

[Ion Lazăr da Coza]

O poezie cu amplitudine, cu ceva trimiteri livrești... Am citit cu plăcere.

da Coza