Ieşirea din labirint

[Ion Lazăr da Coza]

Şi sunt Icar

Şi aş putea să mă înalţ,

Să evadez

Din labirint.

Împăcat,

Port aripi de ceară.

Niciodată, însă,

N-o să le încerc puterea –

Labirintul nu se vede,

Iar zborul meu

Vi s-ar părea

O fală doar –

Un trist avânt.

[Marcel Vişa]

Port aripi de ceară.

Niciodată, însă,

N-o să le încerc puterea 

[Ion Lazăr da Coza]

...Boabe de cântec.

Mulţumesc, Gina.

[Ion Lazăr da Coza]

Mihaela, atât de complexe sunt adevărurile ele încât nici eu nu le mai cred

[Ion Lazăr da Coza]

Apele line, uneori, sunt adânci, Sofia.

[Ion Lazăr da Coza]

Poate că e încercarea creatorilor de a ieşi din contingent, din cotidian, Lisia.

Rutina zilnică e un labirint, de cele mai multe ori.

[gina zaharia]

aripi de ceară...cu ele se poate atinge nesfârșirea

ai grijă de ele, știu că-ți presară boabe de cântec pe brațe

cu prețuire,

gina

[Sofia Sincă]

Tocmai ţi-ai scris autocaracterizarea... După cât de raţional te ştiu nu cred că vei încerca să zbori cu aripi de ceară... şi apoi există experienţa lui Icar.

Din micul poem izvoreşte autoconsolarea, mulţumirea de sine, împăcarea cu soarta şi tristeţe pătimaşă...

Însă sunt de acord şi cu ceea ce a comentat Lisia.

Uneori e bine să forţezi puţin soarta...

Cu preţuire, Sofy!

[Vasilisia Lazăr]

Şi totuşi te-ai înălţat. Şi încă zbori, ba continui să urci... Aripile nu s-au topit încă, iar zborul tău se vede frumos de jos. :)

Profunzimea acestui poem e invers proporţională cu lungimea lui.

Toată admiraţia,