Ianca

[Manuela Munteanu]

De-o veți zări, strigând prin ploi, pe Ianca,
Acolo unde cântă dumbrăveanca,
Să-i spuneți ușurel și tandru: ,,Iancă,
Nu mai tânji după năluci, țigancă!
El va veni, că-i dus să cate luna,
Pe arcul ei să îți gătești cununa,
Să o-mpletești cu flori de avrămeasă
Și de trifoi, când îi vei fi mireasă".

Cum cine-i Ianca? N-ați auzit de ea?
Bărbații urlă, când le dă vin, să bea.
Venin de boz, pesemne că le toarnă,
Că fug smintiți, dar tot la ea se-ntoarnă.
Îi prinde-n laț, cu pielea ei de noapte,
Cu sânul rotofei, de mere coapte,
Cu ochii, ca de fiară înjunghiată
Și coamă de catran, îmbelșugată,
Cu fustele scăldate în culoare,
Peste picioare moi, de lipitoare,
Ce te ademenesc și te apucă
Și lasă-n urma lor un gust de nucă.

Doar un boier, ce-l agățară banii,
Cu tuciul în mustăți, precum țiganii,
I-a prins în chingi și i-a frânt inimioara,
Așa cum frânge bob din spice, moara.
Au clocotit, ca iadul fiert în smoală,
S-au cuibărit în rai, ca într-o poală,
S-au alungat, dar numai să se cheme
Și s-au iubit cu patimi și blesteme.
Însă, de-un timp, cam de vreo lună-ncoace,
Boierul nu-i... și nici că se întoarce,
Doar Ianca, fie soare, sau furtună,
Îl caută și-l strigă. Ba nu. Tună.

[Manuela Munteanu]

Îți mulțumesc cu recunoștință, Ada! Mă înclin! Într-o altă ordine de idei, știi cum este domnul Valerian Dincă? Este ziua de naștere a dumnealui și nu a mai vizitat Însemnele de ceva vreme. Poate că ar trebui sunat...

[Ada Nemescu]

Din nou, o poveste ticluită cu talent, vervă, fantezie.

Deja, textele semnate Munteanu Manuela, le ghicesc a fi speciale, înainte să le citesc! 

Bravo!

aDa

[Manuela Munteanu]

Mulțumesc mult pentru popasul printre plăsmuirile mele, domnule Alexandru Bolache! Mă bucur că v-au plăcut!

[bolache alexandru]

Din nou o poezie deosebită. O plăcere de fiecare dată când îți citesc poeziile.