Haiku (LXXII - LXXIV)

[Ion Lazăr da Coza]

Haiku (LXXIV)

Mierla fură grâu –

Coliba paznicului 

Miroase-a pâine 

Haiku (LXXIII)

Frunze bătrâne –

Se-nveleşte în cocon

Omida de dud  

Haiku (LXXII)

Iarnă geroasă –

Un piţigoi zgribulit

Mâncă măceşe

[Ion Lazăr da Coza]

Mulțumesc tuturor vizitatorilor acestei pagini care au lăsat ori nu un semn!

Prețuire

[Adina Speranta]

Dragă Ion, în niciun caz nu am să zic ce ai specificat în comentariul tău pentru că te respect și faptul că îndrăgești haiku este pentru mine o mare bucurie. Noi discutăm amical, eu nu impun nimic, doar precizez ce am studiat despre acest gen de poezie fixă care mă fascinează. 

Așa cum i-am scris și Valeriei, majuscula va delimita haiku, îi va da un început, ori exact asta nu e bine. Nu mă refer la litera mare din punct de vedere estetic, grafic sau cum o fi. Nu, haiku nu are început, nu are sfârșit (de aceea nu se pune nici punct). Este doar un fragment, o trăire, scoasă la iveală de către haijin. 

Tu spui că scrii cu majusculă pentru că așa este tradițional. Te referi, sigur, la haiku japonez, nu? Păi, Ion, japonezii nici nu au litere mari, deci asta cu tradiționalismul, cade.

Cele trei secvențe,  5/7/5...știi de ce sunt acești pași, cum spui tu? De ce nu 4/6/4? Îți pot spune , dacă vrei :) Totul se poate explica prin prisma gândirii lor. Nu a noastră.

Da, haiku nu este o bucățică de proză, dar nici poezie nu e. Sunt excluse rimele, metaforele, chiar abuzul de prepoziții, conjuncții...care pentru ei sunt elemente de legătură . Muzicalitatea unui haiku se rezumă doar la a "suna bine".  Explicațiile țin iar de spiritul japonez și ți le ofer cu drag, dacă vrei.

Spui de verbe în haiku. Chiar haiku-uri scrise de către părinții acestui gen. Păi, Ion, întreabă-i pe cei care au tradus de ce s-au ambiționat să înghesuie în câteva silabe toată amploarea pe care ei o cuprind în aceste 17 onji. Nu sunt verbe în haiku, traducerile au indus în eroare. Dacă vrei să știi de ce nu se folosesc verbe, îți spun și asta. 

Cratima nu trebuie să apară tocmai din cauza că avem kireji.

Și mai sutn și alte reguli, specifice lor, care pornesc din modul lor de a gândi. Noi nu facem decât să imităm. Și nici nu imităm bine. 

Există o soluție: să scriem "haiku european" și suntem în regulă. Așa cum sonetul de tip englezesc sau italian are reguli și ele sunt respectate indiferent de limba în care ste scris sonetul, cred că și haiku ar merita să fie tratat la fel. 

Cu drag, Ion! 

(cred că într-o viață anterioară am fost japoneză)  :)) 

[Ion Lazăr da Coza]

Adina, voi continua să scriu cu majuscule:

1. așa e tradițional;
2. în traducere, haiku = trei mișcări/pași;
3. haikuul nu-i o bucăţică de proză;
4. finalurile versurilor trebuie să fie, dacă e posibil, ca un gând expresiv şi poetic integral;
5. se evită, măcar vizual, continuitatea discursivă a versurilor (caracteristică poeziei occidentale);
6. etc.

Ideal e ca haikuul să nu aibă verbe, dar s-au găsit, la marii haijini, și cinci verbe într-un haiku. Știu ce vei zice: „Nu e permis boului, ce e permis zeului!” (Mulțumesc de gându-ți bun!)

Chestia cu cratima, acum o aud prima oară.

Drag,

[Ion Lazăr da Coza]

Mulțumesc, Nikol, pentru semnul lăsat!

[Ion Lazăr da Coza]

Camelia, îți stă bine cum ești - confuză.

:))

[Adina Speranta]

Ion,  haiku nu se scrie cu literă mare...

Ai verbe în fiecare, în al doilea chiar două.

Ai folosit cratima...Ea nu are ce căuta într-un haiku. 

Mâncă?...Ăsta-i un haiku din Banat ? :) 

Cu drag, Ion! 

[Nikol MerBreM]

Bijuterii! Prima, olfactivă, a doua, tactilă iar a treia e culoare!

Drag,

Nikol

[Camelia Ardelean]

Foarte reuşite imaginile, însă eu ştiam că nu sunt permise verbele predicative într-un haiku (sau greşesc?), cel mult un gerunziu în ultimul vers! Acum sunt confuză... 

[Ion Lazăr da Coza]

Poate încerci haikuul și tu, J' Arrive!...

[Ion Lazăr da Coza]

Sofia, mulțumesc!