furtună nebună

[Anamaria Julia Dragomir]

soarele își ascute razele

în cutea norilor aspri și încruntați

ferecați în plumb greu

până ce devin atât de subțiri

încât abia de se mai văd

cerul mă apasă cu soarta lui

așa cum mă apasă gândurile

aerul devine dens și sufocant

ca o sugrumare

mi se pune un nod în gât

pe care-l înghit

ca să nu izbucnesc

în torente sălbatice de ploi

tensiune de s-o tai cu cuțitul

ce stă să crape în orice moment

rafalele se ciocnesc între ele

fără ca vreuna să câștige

stările mele se alungă și se izbesc

gladiatori nevrotici

de-ar turna mai repede

să se termine odată cu asta

făurarul din tării

nu mai suportă

și trăsnește dintr-odată

cu o lovitură de baros

în țărâna pietroasă și îndărătnică

masa sa de lucru

pentru o fracțiune de secundă

cât un suspin a neputință

o rază frântă în nu mai știu câte locuri

a țâșnit prin crăpătura unui nor de catran

și-un strop de sare din nodul meu din gât

a scăpat prin colțul ochiului

evadând printre zăbrelele genelor

dezlănțuită o ropotă s-a pus

să sărute obrazul pământului

și pale hăbăuce de suspine

se hărțuiesc acum prin văzduh

din când în când un tunet sughite

și lumina refulată

răzbate iarăși ruptă în bucăți

de fulgere ascuțite

ce biciuie privirea cu clipirile lor

apoi doar cât m-am șters la ochi

s-a răzbunat

cerul s-a și curățat de zgură

și s-a făcut de opal oțelit

ca și cum toate acestea

ar fi fost o simplă părere

închipuire de suflet

nebun și chinuit

[Anamaria Julia Dragomir]

Ada Nemescu, mă bucur că vă place scrierea mea! Este vers liber și conține prea multe mijloace poetice în compoziția sa pentru a putea fi încadrată la proză.

[Ada Nemescu]

O descriere frumoasă, citită cu plăcere...

Dar nu i-ar sta mai bine aranjată într-o proză?

aDa