Frica, întotdeauna frica

[Irina Lucia Mihalca]

Frica, întotdeauna frica

 

Mă învelesc

într-un alb desăvârşit

şi în picături dulci de ploaie

 

Sfârşit

amintiri confirmate, frica
întotdeauna frica desfigurând
logica zâmbetului

golul îngheţat într-o inutilă sărbătoare
globurile de sânge şi indiferenţa târzie

 

O să-i dăm

un titlu amuzant fricii tale -"Unde este Irina?"

purtând în drum lumina celor rămaşi...

 

ce e dincolo de cortină?

"- Da, îmi amintesc asta!"

fără durere, fără frică,

O odă bucuriei !

 

"Unde este Irina?"

 

lângă conturul trupului ei

până ce fiecare parte din ea va muri

abia acolo

o vei pierde definitiv pe Irina

 

Unde este Irina?

[Irina Lucia Mihalca]

De ce te enervez, da Coza? Cauta sursa reala!

Ti-ar fi placut mai mult prima versiune a poemului, cu mult mai explicit?

( Putea fi oricare nume trecut in poem. )

Cu drag si pretuire, Irina

Frica, întotdeauna frica

 

Mă învelesc

în singurătatea durerii,

mă arunc

pradă destrămării fir cu fir,

într-o non-existenţă,

într-un alb desăvârşit...

 

Lacrimi sărate, amare şi

picături dulci de ploaie,

fără dorinţe, fără speranţă,

fără nimic vei pleca.

- Sfârşit scrie Aici!

Amintiri confirmate şi frica,
întotdeauna frica desfigurând speranţa,
logica zâmbetului

şi golul îngheţat într-o inutilă sărbătoare,
şi globurile de sânge, şi indiferenţa târzie.
A şti, dar a fi imposibil
- Aceasta-i pedeapsa, mireasă-mireasmă!

 

O să-i dăm

un titlul amuzant fricii tale -"Unde este Irina?"

tu spui “- A murit!”... ei spun “- E în altă cameră!”

 

Nu te speria! Hai să discutăm

despre "unde" este Irina chiar după moarte,

ştii doar că am trecut şi vom mai trece,

de-atâtea ori, prin tigrul de hârtie...

şi totuşi, când se-apropie

uităm totul prin umbra palidă a fricii

purtând în drum lumina celor rămaşi...

 

Vrei să ştii

ce e dincolo de cortină în trecere?

- Nu, nu plecăm imediat!

Mai întâi te priveşti, de fapt, îl priveşti

pe cel ce crezi că ai fost - o parte din tine va spune:

"- Da, îmi amintesc asta!", iar celalaltă parte recunoscătoare,

fără durere, fără frică,

îşi va aduna mărgelele cuantice răspândite-n univers

(nenumăraţii noi) spre întregire...

O odă bucuriei - reunirea colierului!

În tranziţia asta interdimensională,

mereu

aceeaşi întrebare - "Unde este Irina?"

 

Pe moment va sta lângă conturul trupului ei

clipe, ore, zile,

până ce fiecare parte din ea va muri,

parţial în timpul tău, parţial în timpul angelic,

- timpul e irelevant -

o clipă pentru ea poate însemna zile pentru tine,

un timp magic pentru ea în drum ei

prin Peşterile Creaţiei,

eliberând unicul ei cristal

în Sala Onorării, spre reunirea

cu restul tuturor părţilor Irinei.

( în compania tuturor celor pierduţi pe Pământ

chiar dacă s-au reîntors prin altă exprimare umană)

Apropo, abia acolo

o vei pierde definitiv pe Irina!

Abia atunci va deveni îngerul care a fost întotdeauna!

 

Prin urmare marea întrebare nu este "Unde este Irina?",

ci "Cine este Irina?"

Totul e acolo!

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc, Sofy, pentru lectura si impresii.

Cu drag!

[Irina Lucia Mihalca]

In trecere suntem toti, Gabriela. Important e sa ne invingem aceasta frica. Dincolo de ea e doar lumina iubirii.

Cu drag!

[Irina Lucia Mihalca]

Gina, multumesc pentru trecerea prin profunzimea poeziei.

Cu drag!

[Ion Lazăr da Coza]

Irinaaaa, mă enervezi!

da Coza

[Sofia Sincă]

Imagini legate de visuri spre albul incolor, traslucid sau cât se poate de mat. Ce poţi visa în faţa unui perete alb? Acelaşi lucru ca şi cum ai fi înveşmântat, acoperit cu alb. Frica, conturul trupului inert...

Interesantă meditaţie.

Am citit cu plăcere, Sofy!

[Gabriela Grădinariu]

În poezie. Conturul trupului tău e trecere dar poezia ta  rămâne. Admirabil!

[gina zaharia]

În fiecare silabă a timpului este IRINA...

Admirație!

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc, Lavinia.

Cu drag!

[Lavinia Elena Niculicea]

Sufletul tău  este  învelit într-un alb desăvârşit şi în picături de melancolie...

Am citit cu plăcere! Cu drag!