Te visez adesea, mamă.
Treci senină
În sus și-n jos
Prin bătătura ce-o țineai curată
De parcă acolo trebuia
Să poposească, viu,
Iisus
Bătrânele satului
Spun să-ți dau ceva de pomană
Eu știu că ți-am pus prânzurile toate
Și-apoi, un blid de mâncare în minus,
N-ar fi sărăcia lumii…
Dar cum să mă lipsesc de lumina ta, mamă?
Adaugă un comentariu
Mulțumesc pentru cuvintele-ți generoase, Lecu Rodica!
Egoism in generozitate... A simti nevoia sa vorbesti despre evenimente absente dar sensibile si mai ales ,,vizibile'' cu ochii mintii,iata cum reusim sa intelegem ceea ce doar simtim.Imaginile ne sunt revelate in acea lumina de care toti avem nevoie,lumina din blinda lumina cereasca...
Superb!
Mulțumesc, Irina!
Dacă am reușit asta, mă bucur.
Lacrima ta a picurat fierbinte in adancul simtirii noastre! Emotie si lumina!
Cu pretuire!
Vânt cald de primăvară să-ți însoțească pașii, Gina!
Cum să nu las o lacrimă la lumina acestui poem?
Reverență, da Coza!
Mulțumesc, Melania, pentru aspectul relevat la modesta-mi poezie!
Plăcerea e de partea mea, Nicolae Sărătean.
Încă odată se adevereşte că simplitatea cuvintelor dintr-un poem îi colorează aura şi-l face receptiv oricărui suflet! Unuia i-ar fi imposibil să nu-şi revadă pentru o clipă propria măicuţă... tribut am lăsat şi eu o lacrimă, mi-a fost imposibil să o reţin...
Mulţumesc frumos!
Cu admiraţie,
Mulțumesc pentru mărturisirea sentimentelor, Curelciuc Bombonica!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE