E pace-n cer și-i liniște pe ape,
Doar vrăbii se întrec în zbor ștrengar,
În crâng vin alte neamuri să se-adape,
Iar bardul stă de veghe la hotar.
Privește-ndurerat la plopii care
Sunt mai bătrâni, stingheri și „fără soț”
Și caută cu dânșii împăcare,
Exclude varianta de negoț.
Măria-Sa cu Luna se alintă,
O vrea stăpână peste dor și vis,
Iar stelele rămân eterna țintă
Când mângâiere,-adesea, i-au promis.
„Un nu știu cum și-un nu știu ce” e-n toate,
Dar fără Eminescu nu se poate.
Adaugă un comentariu
Felicitări, Valeria! Acestă poezie, cea mai reprezentativă pentru Eminescu, a ocupat locul central.
Da, la fel ca Sofi şi eu am nişte tipare asociative: Eminescu - Luceafăr, Alecsandri - bard, Creangă - un bivol de geniu...
Valeria: putem spune că am citit un „regal” scris pentru Eminescu. Atât de mult ne-am obișnuit cu sintagma „luceafăr” încât cuvântul „bard” (atribuit pe bună dreptate lui Alecsandri) ni se pare străin poetului nepereche. Probabil „Iar un Luceafăr, bornă-i la hotar” ar fi înlăturat discuția, dar e frumos și așa pornind (ca idee) cu bardul de la Mircești, umăr la umăr în poezie. Cum am putea, vreodată, să-l bănuim de cine știe ce „luceafăr pornind” de unul singur, către inimile noastre? Și iată, acum, acest sonet cald, armonios și care dă greutate clipei, vine să ne ostoiască sufletele de dorul Lui. Felicitări pentru că ne-ai încântat cu farmecul sonetului, dar și convins că va rămâne o urmă pe cerul poetului.
Eu n-am nimic împotrivă, Valeria, doar ca se poate produce confuzie. Desigur și lui i se potrivește atributul... numai el, epitetul s-a format pe Mircești. Cum crezi... :))
Cu drag,
Sofi
Draga mea Sofi,
De bună seamă, când auzim cuvântul bard gândul ne duce la Vasile Alecsandri - bardul de la Mircești. De data aceasta nu m-am gândit decât la poetul național când i-am atribuit acest epitet, fiindcă bardul de odinioară are (și) înțelesul de poet.
BARD s.m. (Ist.) Poet celt care cânta în poeziile sale pe zei sau pe eroi. ♦ (P. ext.) Poet naţional. [< fr. barde, it. bardo < celt. bardas].
(Dicţionar de neologisme)
BARD s. v. poet.
(Dicţionar de sinonime)
Mulțumesc mult pentru vibrație! :)
Mulțumesc mult, Mihaela pentru frumoasele cuvinte. Mă bucur de rezonanță! :)
Felicitări pentru dedicație!
O poezie frumoasă, vibrantă și muzicală, dar cu un singur amendament: bard i se zice lui Alecsandri. Bardul de la Mircești. Dacă nu pomeneai de Eminescu la finalul poeziei se putea face confuzie.
Am citit cu plăcere și am apreciat,
Sofi
Foarte frumoasa! Toată poezia e ca plutire între cer şi ape, între trecut şi prezent.
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE